Drepturile de autor, luate la purecat
În această săptămână, jandarmii vâlceni au verificat respectarea legii privind drepturile de autor în mai multe localuri din Râmnic şi Ocnele Mari. În Râmnic a fost descoperito o asociaţia familială care nu aveau licenţa emisă de către Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România necesară utilizării muzicii în scop ambiental. În aceeaşi situaţie se aflau şi societăţile Hendrico SRL şi Narciflor SRL din Ocnele Mari. În localurile respective au fost găsite televizoare sau combine muzicale, în stare de funcţionare. „O parte dintre administratorii societăţilor au declarat că nu cunoşteau prevederile Legii 8/1996, a Ordonanţei nr. 123/2005 şi a Hotărârii de Guvern 769/1999, iar alţii că au omis să achite suma pentru obţinerea licenţei. Jandarmii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „comunicare publică a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe, fără autorizarea autorului sau consimţământului titularului drepturilor recunoscute de lege”, iar dosarele au fost înaintate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Legea sancţionează faptele de acest gen cu închisoare de la o lună la doi2 ani, sau cu amendă de la 10.000 la 30.000 de lei.” – a precizat colonelul Ion Idu, şeful Jandarmeriei Vâlcea.
Web Design by DowMedia