Cine-i cel mai tare din presă?

joi, 22 martie 2007

Cine-i cel mai tare din presă?

 

Recent am purtat o discuţie cu un şef al unui important departament de marketing. Am fost întrebat direct ce cotă de piaţă avem în Vâlcea şi ce tiraj. I-am spus adevărul şi omul m-a privit mirat. Ştiam de ce. Unul din cotidienele judeţene susţine în toate ofertele că are 5000 de exemplare tiraj ( şi minciuna grosolană este dublată de un aşa-zis audit al acestui tiraj), altă redacţie susţine că tipăreşte 3000 de exemplare ( e uşor să-ţi eliberezi singur acte doveditoare). Realitatea în privinţa tirajului este următoarea. Noi ca şi alte ziare am putea să tipărim şi chiar să vindem mai mult. Să facem mai multe abonamente. Preţul tiparului, al hârtiei, al salariilor, al energiei electrice, al benzinei, al costurilor convorbirilor telefonice au crescut constant în ultimii ani. Preţul de vânzare al ziarelor a rămas acelaşi. Aşa îl dictează piaţa pentru că la un preţ mărit cititorii nu ar mai cumpăra. A dispărut orice profit din vânzare. Cu cât tipăreşti mai mult, pierderea e mai mare, iar la abonamente cheltuielile de expediţie suportate de cei care editează ziarul măresc pierderile. Doar publicitatea acoperă aceste pierderi şi aduce, la unii, profit. Unele ziare chiar şi-au micşorat dramatic tirajul pentru a face economii la cheltuielile pentru tipărire. Dar mint potenţialii clienţi că au tiraj şi procent mare de vânzare. Normal că vinzi dacă scoţi 500 de exemplare din care 250 le dai prin abonamente ( plătite sau gratuite) în instituţii publice. Dar deşi lumea cumpără mai puţine ziare ca înainte, citeşte presă mult mai multă. Există o permanentă creştere a numărului celor care citesc presa pe internet. Dezvoltarea continuă a reţelelor de internet a dus la o explozie a numărului celor care au acces la acest serviciu. Aproape fiecare familie din zona urbană deţine un calculator acasă sau are acces la unul de la locul de muncă. Nu toate ziarele îşi permit să aibă o pagină bine realizată, uşor accesibilă şi bine administrată pe internet. Cele care-şi permit şi care au cititori reuşesc apoi să vândă publicitate şi pe aceste pagini electronice. Dacă ziarul este interesant cititorul va reveni, îl va citi constant, va memora adresa şi o va recomanda şi altuia. Într-un an şi trei luni de când „Ziarul de Vâlcea” a apărut pe internet am reuşit, prin calitate, să urcăm în topul presei locale. Suntem acolo sus iar în urma noastră sunt patru cotidiene. Avem în jur de 500 de vizitatori zilnic, ceea ce înseamnă mii de cititori pe zi. Pentru că de exemplu dintr-o societate sau primărie ne citesc zilnic ( chiar dacă de pe calculatoare diferite) câteva zeci de oameni în statistică apare o singură intrare pe acea zi. Iar dacă în ediţia scrisă, aceeaşi ca tiraj cu toată concurenţa noastră şi un procent de distribuţie de sută la sută ne citesc doar oameni din Vâlcea, în ediţia electronică ne citesc oameni din toată ţara şi din încă alte 27 de ţări ( în ultima lună). Iar datele de aici nu mai pot fi falsificate, precum avizele de expediţie de la tipografii. Oricine poate verifica cine-i cel mai bun din presă! Oricând!

Traian Guminski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe