Handbal feminin / CS Oltchim are reţeta „culinară“ pentru calificare
„Condimentaţi“ succesele din Cupă cu... Vegeta!
Şi în faza sferturilor de finală ale Cupei Cupelor, suporterii echipei de handbal feminin Oltchim vor avea prilejul să se bucure de calificare după un meci în propria sală. Turul dublei cu Podravka Vegeta Koprivnica, din Croaţia, se va disputa la finele acestei săptămâni în localitatea dalmată, iar returul va fi peste o săptămână la Rm. Vâlcea. Teoretic, croatele sunt favorite pentru că vin din grupele Ligii Campionilor, însă practic nu numai specialiştii sunt de părere că trupa lui Gheorghe Tadici este ca şi calificată în semifinale. Asta nu înseamnă că va fi o “dublă” uşoară. Podravka Vegeta Koprivnica, grupare cu care Oltchim s-a mai duelat de-a-lungul timpului, este antrenată de Josip Sojat, adunând în lot grosul naţionalei croate, aşa cum la Oltchim sunt practic cele mai bune handbaliste ale României. Firesc, ca şi Oltchim în România, pe plan intern Koprivnica domină campionatul Croaţiei, fiind aproape campioană a fostei republici din federaţia iugoslavă. La mijlocul acestei săptămâni vâlcencele au pornit cu autocarul spre Croaţia, renunţându-se în ultimul moment la o cursă charter Sibiu – Zagreb. Joi spre vineri vâlcencele vor înnopta la Arad, urmând ca până vineri după-amiază să ajungă, cu autocarul, la Koprivnica. În ciuda unui traseu relativ lung şi obositor, vineri seara este programat un antrenament în sala în care va avea loc partida. Meciul tur din Croaţia va fi arbitrat de cehii Vaclav Kohout şi Petr Novak, observator EHF fiind Uwe Stemberg (Germania). În ţară, pe postul de televiziune TV Sport va transmite înregistrarea partidei.
Web Design by DowMedia