Sfânta Filofteia

duminică, 6 decembrie 2015

 

 

În calendarul creștin ortodox, la 7 decembrie este pomenită Sfânta Muceniță Filofteia, ale cărei Sfinte Moaște se găsesc la Curtea de Argeș. S-a născut la începutul veacului al XIII-lea, în orașul Târnovo, care pe atunci era capitala imperiului româno-bulgar, numele de botez fiind Filofteia, care în grecește înseamnă iubitoarea de Dumnezeu, lucru pe care l-a și dovedit prin faptele sale în cursul scurtei sale vieți pământești.

Sfânta a fost crescută în dreapta credință și evlavie de mama sa, care moare când Filofteia era încă mică. De mică postea, asculta Scripturile, învăța să-și păzească neîntinată fecioria, iar mai presus de toate era foarte milostivă.

Odată cu moartea mamei sale, tatăl ei se însoară a doua oară, iar mama vitregă nu a îndrăgit-o pe Filofteia, astfel că o bătea și o certa, pârând-o tatălui ei, ca și acesta să o certe. Cu toate acestea, sfânta nu se oprea să împartă săracilor și flămânzilor hainele ei și mâncarea pe care mama vitregă i-o dădea ca să o ducă la țarină, tatălui ei. Aflând aceste fapte bune, tatăl ei a fost biruit de mânie și s-a pornit asupra ei, ca întotdeauna, cu răutate, dar, nemaifiind stăpân pe el, a aruncat în ea cu toporul pe care-l avea la brâu și, lovind-o, a rănit-o la un picior, iar din această rană sfânta a murit pe loc. Tot locul acela s-a umplut de lumină.  Sfânta era în vârstă de doisprezece ani când a murit.

Venindu-și în fire, tatăl ei a fost cuprins de spaimă, căci vrând să-i ridice trupul, nu putea nici să-l atingă, nici să se apropie de el și astfel l-a chemat pe arhiepiscopul cetății. Pentru a o putea ridica, tatăl ei și cei care îl ajutau au început să numească țările, mănăstirile, bisericile de peste Dunăre și cele de acea parte a Dunării, pentru a putea ști unde să o odihnească, însă Filofteia era la fel de grea. Cu toate acestea, cum s-a numit Biserica Domnească din Târgul Argeșului, trupul ei a devenit mult mai ușor, iar oamenii au trimis scrisoare lui Radu Vodă, care de cum a fost înștiințat, a pornit îndată cu mult alai, cu făclii și cu tămâieri, mergând către Dunăre și a adus sfintele ei Moaște în Țara Românească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe