Consiliul Judeţean Vâlcea a votat ILEGAL noul consiliu de supraveghere al CET Govora!

miercuri, 30 septembrie 2015
  • Fostul director Mihai Bălan şi-a retras candidatura

Consiliul Judeţean Vâlcea a votat ILEGAL noul consiliu de supraveghere al CET Govora!

  • se aşteaptă reacţia Prefecturii Vâlcea

 

Peste o oră au durat dezbaterile aprinse din cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Vâlcea, desfăşurată miercuri, 30 septembrie 2015, în jurul proiectului de hotărâre privind mandatarea reprezentantului acţionarului unic, judeţul Vâlcea, în Adunarea Generală a Acţionarilor la CET Govora să aprobe modificarea statutului societăţii. La începutul discuţiilor, cei 12 consilierii judeţeni din partea PSD, prin vocea lui Adrian Buşu, au anunţat că nu sunt de acord cu schimbarea modului de conducere de la CET Govora şi, în consecinţă, au precizat că vor vota împotriva schimbării sistemului de administrare al societăţii, de la sistemul unitar la cel dualist. În principal, consilierii PSD şi cei trei independenţi au spus că nu cunosc raţiunile economice şi financiare pentru care actuala majoritate de la CJ Vâlcea vrea să înfiinţeze un consiliu de supraveghere şi să dizolve vechiul consiliu de administraţie.

Fostul „agaman” de la CET Govora, consilierul judeţean independent Petre Grigore, a declarat următoarele: „Situaţia este de delicată cu privire la modul de schimbare al sistemului de conducere la CET. Eu am avut un punct de vedere în comisia juridică, motiv pentru care l-am chemat şi pe domnul Predescu fiindcă mă interesa tare mult planul economic şi comercial al schimbării care este dorită de către domnul Constantin şi domnul Buican. Sistemul acesta a fost studiat de aproximativ un an de zile, pentru a vedea dacă merită a fi implementat. Ceea ce vreau să vă spun eu este că sistemul respectiv a fost preluat de către francezi de la societăţile anonime germane. Nici 4% din societăţile din Europa nu au îmbrăţişat acest sistem fiincă s-a constatat, pe parcurs, că este de fapt dezastruos datorită suprapunerii de decizii a formalismului excesiv care se creează şi toate societăţile care au adoptat acest sistem au ajuns în faliment, ceea ce probabil se doreşte şi cu CET Govora. Am cerut să se facă o analiză serioasă de către specialişti şi nu de către preşedintele Consiliului Judeţean, fiincă este iniţiator, să vedem care este impactul comercial asupra societăţii dacă schimbăm sistemul. Vezi Complexul Energetic Oltenia, care a adoptat acest sistem şi acum este în pragul falimentului. Alte societăţi din România care au adoptat acest sistem nu am întâlnit. Riscul este enorm. Se pare, la prima vedere, că, atâta timp cât este introdus în legislaţia română, cum am luat din legislaţia franceză şi am implementat legi în România, dacă studiem foarte atent, să vedem atribuţiile, atât ale directoralui cât şi a Consiliului de supraveghere, vom vedea care sunt consecinţele adoptării acestui sistem. Mie îmi este imposibil să votez un proiect de hotărâre, aşa cum a fost prezentat, atâta timp cât nişte specialişti nu îşi expun un punct de vedere. Domnul Predescu nu a putut decât să-mi transmită nişte lozinci, în calitarea dumnealui de director economic. Am rămas foarte surprins. Scrie: raport de specialitate care cuprinde aproximativ 3-4 rânduri. Ori, în momentul în care luăm o hotărâre de asemenea fel, noi trebuie să fim în cunoştinţă de cauză, fiincă, ceea ce nu se spune şi se ascunde, iar conducerea executivă ştie, preţul gigacaloriei, în curând, se va dubla. Nu este o analiză făcută de CET, este o analiză făcută de către o societate specializată. Ce măsuri se întreprind ca să nu ajungă populaţia în situaţia insuportabilă de a-şi achita factura? Noi suntem preocupaţi, mai mult, de a politiza conducerea CET-ului, în loc să gândim măsuri serioase ca Vâlcea să nu suporte. Eu înţeleg, şi înţelegem cu toţii, interesul pe care CET-ul îl reprezintă pentru anumite persoane, dar nu voi vota acest lucru. CET va ajunge în faliment, oamenii vor plăti o factură enormă. Eu voi rămâne în Vâlcea, Buican, probabil se va duce la Perişani, domnul Păsat va merge la Prundeni, însă eu mă întâlnesc pe stradă cu oamenii şi vor ajunge să arunce cu ceva după noi când îi vom aduce în această situaţie. Sunt total împotrivă, atâta timp cât nu s-a făcut o analiză serioasă, iar în expunerea de motive nu sunt decât lozinci”.

În schimb, consilierul liberal Victor Stănculescu a menţionat că sistemul dualist de conducere a CET Govora nu va mai permite să existe tot felul de consilieri „pensionari” ai directorului, iar acţionarul majoritar (în speţă, Consiliul Judeţean Vâlcea) va avea parte de un control mai strict şi de mai multă transparenţă din partea întreprinderii. La finalul şedinţei, vicepreşedintele Dumitru Persu i-a cerut lămuriri secretarului CJ Vâlcea, Constantin Dirinea, dacă este legal să se voteze în aceeaşi şedinţă şi componenţa nominală a consiliului de supraveghere de la CET Govora, iar răspunsul secretarului a fost afirmativ, bazat pe prevederi legale în acest sens. Cu 16 voturi pentru şi 15 împotrivă, CJ Vâlcea a adoptat proiectul de hotărâre privind mandatarea reprezentantului acţionarului unic, judeţul Vâlcea, în Adunarea Generală a Acţionarilor la CET Govora să aprobe modificarea statutului societăţii. Însă, în mod evident a fost încălcată legea, întrucât din cele 16 voturi pentru, unul i-a aparţinut... lui Remus Petrescu, cel care făcea chiar obiectul hotărârii CJ Vâlcea. Este uşor de dedus că decizia CJ Vâlcea va fi atacată în contencios administrativ de prefectul Dumitru Cornoiu pentru nerespectarea procedurii legale.

Ultimul cuvânt l-a avut consilierul judeţen Ştefan Prală, care a dat citire listei de 7 nominalizaţi pentru Consiliul de supraveghere al CET Govora. Aceştia erau: Mihai Bălan, Laurenţiu Cazan, George Rădulescu, Gabriel Tomescu, Dragoşi Constantinescu, Ion Oprea şi Eftimie Ghermac, însă directorul interimar al CET Govora, Doru Constantin, a declarat că Mihai Bălan l-a anunţat telefonic că îşi retrage candidatura. În aceste condiţii, până la numirea unui înlocuitor, Consiliul de supraveghere al CET Govora va funcţiona tot la limita legii cu un număr par, de şase membri.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe