Sinucidere sau accident?

luni, 19 februarie 2007

A intrat cu maşina sub roţile unui TIR

Sinucidere sau accident?

Joi seara, la orele 23,50 un bărbat din Râmnicu Vâlcea, antrenor de tenis de câmp, a intrat cu autoturismul marca Daowoo Matiz sub un tir. Impactul a fost unul extrem de dur, conducătorul autoturismului fiind făcut ferfeniţă, pentru scoaterea lui din fiarele contorsionate fiind nevoie de intervenţia Pompierilor. Ieri, poliţiştii de la SPR Vâlcea luau în calcul inclusiv varianta unei sinucideri, dar până la închiderea ediţiei anchetatorii nu reuşiseră să o găsească pe mama celui decedat, pentru a sta de vorbă cu ea.

În Comunicatul de presă al IPJ Vâlcea era redat sec un eveniment rutier în urma căruia un bărbat şi-a pierdut viaţa. “În data de 15.02.2007, ora 23,50, Numitul Gabriel Alexandru Dinu (44 ani) din mun. Râmnicu Vâlcea, a condus autoturismul Daewoo Matiz, pe DN 64, din direcţia Rm. Vâlcea către Drăgăşani, iar la km. 108, a pătruns pe contrasens, în mod inexplicabil şi s-a izbit în partea laterală stânga a autotractorului marca MAN, cu semiremorcă, care circula din sens opus, fiind condus de Mircea Ştefan Preda (32 ani), din municipiul Slatina. În urma accidentului a rezultat decesul lui Gabriel Alexandru Dinu”, se specifică în comunicatul semnat de cms. Marcel Sărdaru, purtătorul  de cuvânt al IPJ Vâlcea. Am pornit de la sintagma “în mod inexplicabil” şi am descoperit multe semne de întrebare care se pun în legătură cu acest accident. Evenimentul rutier a avut loc pe o şosea extrem de circulaţi, cu patru benzi, în localitatea Râureni, “poarta de intrare” în Râmnicu Vâlcea dinspre Drăgăşani, iar victima este antrenor de tenis de câmp.

Mama antrenorului nu a fost de găsit pentru a da declaraţii

Una dintre variantele luate în calcul de anchetatori este inclusiv aceea a unei sinucideri din partea şoferului de pe Matiz. Şeful SPR Vâlcea, cms. şef Ilie Voica ne-a spus: “Noi cercetăm toate situaţiile posibile, dar şi aceasta este una pe care o avem în calcul. Lăsaţi-ne răgaz de 24 de ore şi ne vom pronunţa. Deocamdată, am aflat de la o rudă de-a celui decedat care ar fi sunat-o pe mama victimei şi aceasta i-ar fi spus că bărbatul şi-a luat nişte haine şi ar fi plecat. Noi nu am reuşit să dăm de mama şoferului mort în accident, şi pentru că avem sentimentul că mama acestuia nu ştie, am trimis un ofiţer de poliţie şi un psiholog ca în cazul în care o găsesc să o pregătească pentru a primi o astfel de veste nedorită”. În momentul impactului, Gabriel Dinu nu purta centură de siguranţă. Medicul legist Ioan Neamu, care i-a făcut ieri necropsia, a spus că tot corpul era ferfeniţit şi victima nu avea nici o şansă de supravieţuire.

Bătut până la leşin de indivizi necunoscuţi

Despre Alexandru Gabriel Dinu, am aflat că locuieşte în cartierul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea, iar că în luna septembrie 2003 a fost victima unei agresiuni. Câţiva locatari l-au găsit bătut în stradă, în stare de inconştienţă. Bărbatul şi-a revenit cu greu din şocul avut, iar când a trebuit să dea declaraţii la Poliţie nu şi-a adus aminte nimic din toate cele întâmplate. Aşa se face că dosarul său de agresiune a rămas unul cu autori necunoscuţi. Există voci printre cunoscuţii antrenorului care susţin că după acea bătaie încasată psihicul său a fost puternic zdruncinat, la scurt timp certându-se inevitabil şi cu prietena sa. Despre o poziţie oficială în ceea ce privesc împrejurările accidentului de la Râureni, vom avea de la şeful SPR, după finalizarea cercetărilor. Ieri, la închiderea eidţiei, poliţiştii de la SPR încă nu reuşiseră să dea un verdict clar în ceea ce privesc împrejurările accidentului.

Dorel ├×ÎRCOMNICU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe