Am aflat cu surprindere şi cu o oarecare bucurie în suflet că deputatul liberal Traian Dobrinescu este pregătit să preia maxim 6 refugiaţi sirieni la gospodăria lui din comuna Orleşti. Nu ştim dacă parlamentarul nostru a fost sincer, dar le putem da câteva adrese refugiaţilor care vin din Siria sau Irak: vila imensă din Râmnicu Vâlcea a deputatului Romeo Rădulescu, „ranch-ul” din Perişani al preşedintelui PNL Vâlcea, Cristian Buican, pensiunea de lux şi terenurile de sute de hectare al baronului din Ioneşti, Constantin Neagoie, apartamentele din Râmnicu Vâlcea şi gospodăria din Măldăreşti ale vicepreşedintelui CJ Vâlcea, Dumitru Persu, etc.
Probabil că fără voia sa, Finanţele Publice din Vâlcea s-au transformat în „agent comercial” pentru firma deţinută de consilierul local liberal Mihai Persu, Percom Ind SRL. Într-un dosar de executare silită a societăţii respective, Fiscul a scos la vânzare... mai multe sute de perechi de încălţăminte produse la fabrica lui Mihai Persu, încălţăminte care, altfel, nu ar fi fost valorificată niciodată pe piaţa liberă de SC Percom Ind SRL.
Nici un candidat nu s-a înscris la termenul limită (11 septembrie 2015) la concursul pentru ocuparea postului de director al DADP din cadrul Primăriei Râmnicului, după demisia de luna trecută a lui Laurenţiu Teodorescu. În aceste condiţii, Primăria Râmnicului a publicat un anunţ cu privire la reluarea procedurii de organizare şi desfăşurare a concursului de recrutare pentru ocuparea postului de director general la Direcţia Administrării Domeniului Public (DADP). Condiţiile specifice de participare la concurs sunt: studii superioare de lungă durata absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul - ştiinţe inginereşti; minimum cinci ani vechime în specialitatea studiilor; minimum trei ani să fi deţinut o funcţie de conducere.
Muican a declarat RĂZBOI presei din Vâlcea. Politicianul, ajuns mare vătaf de județ, dictează instituțiilor de control din județ REPRESALII împotriva ziarelor care l-au criticat de-a lungul timpului. Muican nu înțelege democrația, este străin de libertatea cuvântului dintr-un stat de drept. Muican a declarat jihad presei și se comporta ca un extremist, cu bomba în nădragi. Când va exploda bomba, prima victimă va fi, însă, Muican. Instituțiile statului se fac că nu văd abuzurile muicăniste și-atunci, ce mai avem de făcut? Să ne facem singuri dreptate?!