Consiliul Local, convocat de urgenţă pentru a aproba lucrări suplimentare la proiectul de modernizare a centrului Râmnicului

luni, 7 septembrie 2015

 

 

Luni, 7 septembrie, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea este chemat în şedinţă extraordinară să aprobe rectificarea bugetului local şi a listei de investiţii pe total surse de finanţare pentru anul 2015. Având în vedere referatul nr. 31179/1 septembrie 2015 privind realizarea proiectului tehnic pentru alimentarea cu energie electrică a obiectivului „Reorganizare şi amenajare spaţiu public central”, necesitatea încheierii contractelor de racordare şi achitarea taxelor aferente atât pentru pasajul pietonal, cât şi pentru parcarea subterană, se impune modificarea anexei nr. 5 - Lista de investiţii pe anul 2015 - fonduri externe nerambursabile postaderare şi cofinanţare buget local, în sensul includerii acestor tipuri de cheltuieli în capitolul IV. Demararea de urgenţă a procedurii de achiziţie a acestor lucrări este motivată de faptul că, până la data de 15 septembrie 2015 se poate solicita la ADR încheierea unui act adiţional la contractul de finanţare în vederea cofinanţării executării lucrărilor de alimentare cu energie electrică a obiectivului „Reorganizare şi amenajare spaţiu public central”, valoarea estimata fiind de 308.452 lei. Cu adresa nr. 172109/25 august 2015 Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea a comunicat situaţia sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe anul 2015, actualizată în baza adresei Inspectoratului Şcolar Judeţean privind modificarea repartizării pe trimestre a sumelor defalcate din TVA pentru plata salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor şi altor drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum şi contribuţiile afrente acestora, pentru personalul din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat în anul 2015. În acest sens, se va transfera suma de 152.000 lei din trim. III în trim. IV. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 19/11 februarie 2015 a fost aprobat bugetul local, precum şi listele de investiţii pe surse de finanţare pentru anul curent. Valoarea totală a bugetului aprobat a fost de 250,55 milioane de lei. Ulterior, prin rectificare bugetară valoarea totală a bugetului aprobat s-a majorat la suma de 272,64 milioane de lei, atât la partea de venituri cât şi la partea de cheltuieli, din care la partea de venituri 245,74 milioane de lei sumă de încasat în anul 2015 şi 26,9 milioane de lei excedent an 2014. Conform prevederilor din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Art 19, alin (2) „Pe parcursul exerciţiului bugetar; autorităţile deliberative pot aproba rectificarea bugetelorîn termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de rectificare a bugetului de stat, precum şi ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite”.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Consiliul Local, convocat de urgenţă pentru a aproba lucrări suplimentare la proiectul de modernizare a centrului Râmnicului”

  1. Pe ordinea de zi trebuie pusa si demiterea penalului Tabirca Bebita de la Piete Prest, cel care distruge patrimoniul societatii. A platit pentru masina distrusa pe cand o folosea in interes propriu?

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe