Baschetul feminin vâlcean îşi mai poate trece-n cont o promovare

joi, 15 februarie 2007

La finele acestei săptămâni,

Baschetul feminin vâlcean îşi mai poate trece-n cont o promovare

Recent înfiinţată, în toamna trecută, echipa de baschet feminin BC CSŞ Niţulescu Rm. Vâlcea s-a înscris în Divizia B cu un obiectiv extrem de îndrăzneţ: promovarea în Divizia A. Deja s-au disputat două turnee, unul la Sf. Gheorghe şi altul la Craiova. Doar în „secuime” a fost ceva mai greu, însă baschetbalistele de la acest club, antrenate de profesoarele Manuela Cornea şi Coca Niţulescu, au reuşit performanţa notabilă de a rămâne în fruntea ierarhiei, cu şanse mari în a termina pe primul loc. O opţiune serioasă în acest sens s-ar putea lua chiar zilele acestea, cu prilejul turneului de la Rm. Vâlcea. Partidele vor avea loc în Sala Capela a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” şi participă, alături de vâlcence, următoarele echipe: CSŞ Universitatea Craiova, BC Tg. Mureş, CSŞ 5 Bucureşti şi MK Sfântu-Gheorghe. Se va juca fiecare cu fiecare, iar pentru prima zi a turneului, adică joi 15 februarie, primul meci va avea loc începând cu ora 18.00, iar vineri se va începe de la ora 12.00. pentru turneul de la Rm. Vâlcea a fost desemnat ca observator al Federaţiei Române de Baschet reputatul Jean Antonescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe