Şpârle şi şopârle

luni, 12 februarie 2007

Şpârle şi şopârle

• Primarul Alexandru Roşu, din Bujoreni, se află sub papuc. Nu al consoartei, ci al unui subaltern care de fapt conduce toate afacerile administraţiei locale. Sunt multe nereguli în această localitate limitrofă Râmnicului. Mai ales pe Valea Bujorencii, unde locuiesc oameni amărâţi care au nevoie de asfalt şi de utilităţi, iar Muzeul Satului ar putea beneficia şi el de acces pe asfalt.

• Mai mulţi cetăţeni din comuna Dănicei apelează la Dumitru Buşe, preşedintele Consiliului Judeţean, în speranţa alocării de fonduri necesare construirii unu pod peste pârâul Trepteanca şi pentru asfaltarea unor căi de acces.

• Se strâng informaţii în mai multe redacţii legate de Nicu. Cum care Nicu? Nicu Spiridon, fost deputat PSD, fost mare şef al fabricii de bere Alutus. Cum a reuşit el să păcălească foşti colegi, subalterni şi cum au fost ţepuiţi aceştia de marele Neagoe veţi afla în curând. Îi aşteptăm şi pe colegii noştri să termine documentarea, să avem impact mai mare. Impact real!

• Sorin Ghiţă, primarul comunei Vlădeşti, face treabă bună. A reuşit să pună în funcţiune două săli de clasă  pentru preşcolari, moderne şi beneficiind de toate utilităţile. A făcut rost de mijloc de transport pentru elevii din Fundătura. A făcut mai multe. Din păcate, întârzie neaşteptat de mult cu respectarea unei promisiuni făcute unui prieten în campania electorală. Îl mai aşteptăm, că nu avem ce face.

• Primarul din Frânceşti nu este capabil să-şi rezolve singur problemele. I-a sărit în ajutor soţia, care recent i-a bălăcărit pe câţiva ziarişti care au avut „tupeul“ să scrie despre afacerile soţului său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe