Primăria Râmnicu Vâlcea își bate joc de banii contribuabililor: zeci de copaci uscați în cartierul ANL!

joi, 18 iunie 2015

1970488_824451350971990_4435914015276562393_n 10641022_824451480971977_3737042789924512577_n 11138103_824451674305291_444396081291488412_n 11407121_824451800971945_2791677327384157603_nAngajații Primăriei Râmnicu Vâlcea de la Administrarea Domeniului Public și societatea Piețe Prest își bat joc de banii locuitorilor municipiului Râmnicu Vâlcea. În acest an pe faleza râului Olănești, în zona cartierului ANL, s-au plantat mai mulți copaci, care înfrumusețau zona. Din păcate, angajații Primăriei au uitat să mai și ude din când în când copăceii, bazându-se doar pe ploile din această perioadă. Cum în ultimele săptămâni și orașul nostru a fost afectat de secetă, copacii cumpărați pe bani grei de municipalitate s-au uscat, ducându-se pe apa sâmbetei zeci de mii de lei (noi!). Grav este faptul că nu este primul an când din cauza nepăsării și inconștienței directorilor de la ADP și Piețe Prest (că ei trebuie să-i coordoneze în teren pe muncitori!) banul public a fost risipit: în anii trecuți au fost plantați în aceeași zonă arbuști exotici, care, de asemenea, s-au uscat. Având în vedere haosul de la conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea și nivelul maxim de (in)competență a semiprimarului Matei nu vedem cine ar putea să-i tragă la răspundere pe angajații care și-au bătut joc de banii râmnicenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments on “Primăria Râmnicu Vâlcea își bate joc de banii contribuabililor: zeci de copaci uscați în cartierul ANL!”

  1. Oameni buni mergeti in Zavoi sa vedeti cum se usuca toti arbustii si arborii plantati in atat de laudatul plan de modernizare ! Se vorbea de instalatie de irigat,de ce nu o pun in functiune ? Sat fara stapan !

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe