Gravidele, consumatoare de droguri uşoare

joi, 1 februarie 2007

Gravidele, consumatoare de droguri uşoare

Luni, la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie din Râmnicu Vâlcea a avut loc o conferinţă de presă pe tema “Riscurile consumului de alcool, tutun şi droguri la viitoarele mame”. Pe lângă riscurile majore ale tutunului, alcoolului şi stupefiantelor, medicii ginecologi vâlceni au afirmat că în maternitatea vâlceană au existat cazuri de gravide care au consumat droguri uşoare. Agenţia Naţională Antidrog, organizatoarea întâlnirii, a oferit pliante graviduţelor, iar afişul care a fost pus în spitale suna aşa: “Nu vindem alcool femeilor însărcinate fără consimţământul fătului!”.
La conferinţa de presă organizată luni la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea, de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog-Vâlcea, în parteneriat cu Autoritatea de Sănătate Publică şi Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie, au fost prezenţi medici specialişti pe droguri, pe planning familial, pe prevenire, neonatologi, ginecologi. Dr. Georgiana Ţîrcomnicu, coordonatorul CPECA Vâlcea a punctat că drogurile cele mai des folosite de mămicile gravide sunt, deocamdată, tutunul şi alcoolul. “Atât fumatul, cât şi fumatul pasiv pot produce malformaţii copiiilor încă din perioada când aceştia se află în burtica mămicuţelor. Există copii care se pot naşte fără mânuţe sau picioruşe, nou-născuţi care la naştere au sub greutate normală. Apar riscurile avortului spontan, al naşterilor premature, sau poate interveni moartea intrauterină a fătului. Alcoolul provoacă probleme respiratorii, la gravide poate apărea sindromul alcoolismului fetal: cap mai mic, faţă turtită, ochi mici, malformaţii sau chiar tulburări de învăţare şi comportament.  Riscuri majore apar şi în cazul consumului de medicamente, tranchilizantele, hipnoticele şi neurolepticele care luate în primele luni de sarcină produc malformaţii cardiace, iar în luate în următoarele luni, provoacă micuţilor când se nasc sindromul de abstinenţă, din cauze dependenţei. În privinţa drogurilor, dacă în România în 1990 se consumau droguri uşoare, acum în Bucureşti, potrivit unor studii ale Spitalului “Polizu” Bucureşti, se consumă droguri precum heroina şi metadona”.

Doar trei mame şi-au abandonat copiii de la începutul lui 2007

Directorul medical al Maternităţii din Râmnicu Vâlcea, dr. Bărăgănescu Maria, medic pediatru şi neonatolog a spus: “Dacă pentru majoritatea femeilor gravide naşterea este ca o binefacere, la Vâlcea avem probleme cu femeile sau fetele care nu au fost luate în evidenţă. Am avut cazuri din rândul gravidelor care stau prin canale şi care se droghează cu droguri uşoare şi care nu vin niciodată la un medic de familie sau medic specialist. Acestea fie ascund sarcina sau fie nu recunosc faptul că au consumat droguri, alcool sau că fumează. Am avut două cazuri de fete care au venit cu mamele spunând că au colică biliară, dar în realitate erau gravide. Copiii toxicomanelor gravide sunt mai mici la naştere, cu până la 500 de grame, sau chiar mai mult, că îţi este frică să îi şi atingi. Am avut fete de 15-16 ani care înainte de a naşte consumau prin canale droguri uşoare (aurolac). Vecinii, cei care le văd trebuie să le îndrume către specialişti, pentru că statul cheltuieşte sume enorme pentru spitalizarea acestora, o zi de spitalizare fiind în jur de 90 lei, iar un copil născut prematur poate sta internat chiar şi două-trei luni. Problema lor este şi una socială. Femonemului abandonului copilui a fost diminuat, iar de la început anului nu am avut decât trei mame care şi-au părăsit copilul. Una mai avea nouă copii acasă, iar alta încă şapte. Am reuşit să reducem abandonul prin faptul că atât mama cât şi copilul sunt ţinuţi împreună după naştere, iar sentimentul matern este mult mai profund”.

Gravidele de etnie rromă vor fi luate în evidenţă

Întâlnirea a stârnit interes şi în ceea ce priveşte începerea vieţii sexuale la tineri. “Copiii sunt foarte interesaţi de viaţa sexuală. Am fost la nişte elevi de clasa a V-a şi după ce le-am prezentat două teme privind alimentaţia corectă, un puşti s-a ridicat şi a zis «Mai repede, doamna doctor, cu primele două teme, treceţi la viaţa sexuală!», a spus dr. Cristina Gândăcioiu, de la Autoritatea de Sănătate Publică Vâlcea. La rândul său, medicul Mioara Duţu, medic la Planning familial, a spus că în urma unui studiu realizat în liceele vâlcene, 75 la sută dintre elevi au prima experienţă sexuală sub influenţa alcoolului şi drogurilor, ne mai protejându-se.
În Vâlcea, pentru identificarea gravidelor de etnie rromă, s-a început un program de cartografiere, medicii ginecologi fiind de părere ca aceast procedeu să fie extins asupra tuturor femeilor fertile. “La CPECA Vâlcea nici o gravidă nu a solicitat sprijin şi consiliere, iar noi nu avem voie să le obligăm să se prezinte la noi. Prin această întâlnire urmărim ca 600 de gravide din Vâlcea să conştientizeze pericolele la care-şi expun bebeluşi, aceştia fiind fiinţe nevinovate a căror viaţă depinde doar de mamă”, a spus coordonatorul CPECA Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe