Consiliul Local a adoptat noi măsuri pentru vânzarea locuinţelor pentru tineri din blocurile ANL 7 şi ANL 8

duminică, 19 aprilie 2015

 

 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat recent dezmembrarea (apartamentarea) imobilelor-construcţii blocuri de locuinţe ANL 7 şi ANL 8 situate în Râmnicu Vâlcea, str. Nicolae lorga nr. 11, respectiv nr. 15 şi înscrierea în cartea funciară a fiecărei unităţi locative. Pentru acoperirea cheltuielilor de evidenţă şi vânzare a apartamentelor din blocurile de locuinţe ANL 7 şi ANL 8 se va aplica un comision de 1% la valoarea de vânzare a locuinţei, comision care se include, împreună cu valoarea de vânzare a locuinţei, în preţul final de vânzare al acesteia. Valoarea de vânzare a locuinţelor se calculează conform prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi ale HG nr. 962/2001 privind aprobarea normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998, de către personalul Direcţiei Dezvoltare Locală din cadrul aparatului de specialitate al primarului la data vânzării efective a acestora. În municipiul Râmnicu Vâlcea, prin programul de construcţii de locuinţe pentru tineri destinate închirierii, s-a derulat obiectivul de investiţii „Ansamblul de locuinţe în regim de închiriere pentru tineri prin ANL - Ostroveni 6, etapa a II-a continuare”. În cadrul acestui obiectiv au fost realizate două blocuri de locuinţe, având fiecare câte 22 unităţi locative şi anume: tronson 7, identificat conform nomenclatorului stradal al Municipiului Râmnicu Vâlcea bloc ANL 7, recepţionat în data de 16 iulie 2012, conform procesului verbal nr. 24580 şi transmis spre administrare Consiliului Local prin protocolul înregistrat la Agenţia Naţională pentru Locuinţe în data de 30 august 2012 şi Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea în data de 4 septembrie 2012 (imobilul construcţie - bloc ANL 7 - este situat pe un teren în suprafaţă de 547 mp, având numărul cadastral 50746 şi înscris în cartea funciară nr. 50746); tronson 0, amplasament S2, identificat conform nomenclatorului stradal al Municipiului Râmnicu Vâlcea bloc ANL 8, recepţionat în data de 25 octombrie 2012, conform procesului verbal nr. 37716 şi transmis spre administrare Consiliului Local prin protocolul înregistrat la Agenţia Naţională pentru Locuinţe în data de 19 decembrie 2012 şi Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea în data de 19 decembrie 2012 (imobilul construcţie - bloc ANL 8 - este situat pe un teren în suprafaţă de 534 mp, având numărul cadastral 50744 şi înscris în cartea funciară nr. 50744). În conformitate cu prevederile Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi ale HG nr. 962/2001 privind aprobarea normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998, locuinţele pentru tineri, destinate închirierii se pot vinde titularilor contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea a minimum 1 an de închiriere neîntreruptă către acelaşi titular sau către persoana în beneficiul căreia s-a continuat închirierea în condiţiile legii, fară ca vânzarea să fie condiţionată de vârsta solicitantului. Valoarea de vânzare a acestor locuinţe se calculează de către autorităţile administraţiei publice locale în a căror administrare se află imobilele respective, potrivit legii, şi reprezintă valoarea de înlocuire pe metru pătrat, multiplicată cu suprafaţa construită efectivă, inclusiv cotele indivize, diminuată cu amortizarea calculată de la data punerii în funcţiune a locuinţei până la data vânzării acesteia. Prin ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 1391/30 iulie 2014, s-a stabilit că, pentru anul 2014, valoarea de înlocuire este de 328 euro/mp, inclusiv TVA. Menţionăm că HG nr. 962/2001, actualizată, valoarea de înlocuire pe metru pătrat se stabileşte anual, cel târziu până la data de 31 iulie a anului următor, prin ordin al Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi este valabilă până la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a următorului ordin. Pentru punerea în aplicare a prevederilor actelor normative mai sus amintite, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a demarat procedurile administrative necesare vânzării locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, respectiv au fost întocmite documentaţiilor de cadastru pentru dezmembrarea imobilului-teren în mai multe corpuri de proprietate, a fost întocmit actul de dezmembare a terenului şi au fos înscrise în cartea funciară loturile de teren şi a imobile-construcţii blocuri ANL 7 şi ANL 8. De asemenea, au fost întocmite documentaţiile tehnice de cadastru pentru fiecare unitate locativă în parte cu stabilirea suprafeţelor construite desfăşurate inclusiv cotele indivize aferente, urmând a fi întocmit actul de dezmembrare sau apartamentare pentru cele două blocuri şi apoi înscrierea în cartea funciară a fiecărei unităţi locative. Pentru acoperirea cheltuielilor de evidenţă şi vânzare, în conformitate cu prevederile actelor normative mai sus amintite, unităţile prin care se efectuează vânzarea beneficiază de un comision de până la 1% din valoarea de vânzare a locuinţei, comision care se include, împreună cu valoarea de vânzare a locuinţei, în preţul de vânzare al acesteia.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe