În cea de-a treia săptămână din Postul Mare, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului i-a invitat pe vâlceni la un popas duhovnicesc și cultural deopotrivă.
Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, cunoscut publicului român mai ales prin seria de lucrări științifice despre impactul televiziunii asupra minţii umane, a susținut conferința cu titlul „Provocările familiei zilelor noastre”.
Conferința s-a desfăşurat miercuri, 11 martie 2015, de la ora 18:00, în Sala de Festivități a Consiliului Județean Vâlcea.
Folosindu-se de numeroase studii moderne din domenii științifice precum fizică, medicină, fiziologie, sociologie, psihologie, neuropsihologie și bioetică, dar și de învăţătura ascetică a Bisericii, dr. Virgiliu Gheorghe a prezentat statistic, folosind argumente puternice, principalele provocări prin care este forțată să treacă familia zilelor noastre. Discursul domniei sale a vizat, totodată, și tehnicile moderne de manipulare prin imagine, sub forma unei culturi vizuale care are drept țintă anularea discernământului uman și înrobirea libertății interioare.
Conferinţa a făcut parte din seria de evenimente „Serile duhovniceşti” organizate de Arhiepiscopia Râmnicului pe parcursul Postului Mare.
*
Cărți apărute deja sub semnătura biofizicianului Virgiliu Gheorghe:
1. Efectele televiziunii asupra minții umane (I) (464 pag.)
2. Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor (II) (288 pag.)
3. Știința și războiul sfârșitului lumii. Fața nevăzută a televiziunii (III) (352 pag.)
4. Efectele micului ecran asupra minții copilului (128 pag.)
5. Pornografia, maladia secolului XXI (242 pag.)
6. Fața nevăzută a homosexualității (280 pag.)
Web Design by DowMedia