Scandalagii au avut parte de clemenţă

joi, 28 decembrie 2006

Pintilie îşi începe mandatul la AJF cu o amnistie generală

Scandalagii au avut parte de clemenţă

Ultima acţiune importantă din fotbalul judeţean, la finele anului 2006, a reprezentat-o şedinţa Biroului Executiv al AJF Vâlcea unde s-au luat câteva decizii interesante şi importante. Principala decizie a Biroului Executiv este, fără îndoială, aceea de a anula toate etapele de suspendare existente în fotbalul judeţean. Iniţial „amnistierea“ s-a dorit a fi doar pentru jucători, dar ea s-a extins în final şi asupra oficialilor. Prin această decizie s-au urmărit, se pare, două aspecte: în primul rând Pintilie să-şi respecte promisiunea făcută în acest sens înainte de a fi ales preşedinte şi, în al doilea rând, să se recupereze nişte sume de bani pe care AJF Vâlcea cu greu le-ar mai fi încasat. Dar să le luăm pe rănd:

1. Promisiunea lui Pintilie. În campania electorală de dinaintea alegerii preşedintelui AJF Vâlcea au existat multe voci în rândul echipelor care au cerut o anulare a tuturor pedepselor existente până acum. Fiecare a adus pretexte care de care mai ciudate, însă Jackie Pintilie a solicitat ca odată cu alegerea sa ca şef totul să pornească de la zero, iar cine va greşi pe viitor să figureze cu „cazier“, adică având la orice abatere viitoare circumstanţe agravante şi obligaţia de a ispăşi nu doar viitoarea pedeapsă, ci şi pe cea pentru care a fost iertat.

2. Recuperarea banilor. Cei mai mulţi dintre cei cu etape de suspendare la activ au gândit că e de preferat să renunţe la activitatea fotbalistică decât să mai aştepte trecerea etapelor de suspendare şi plata amenzilor. Sumele respective, conform regulamentelor fotbalistice, sunt trecute în contul datoriilor echipelor de la care face parte fiecare jucător suspendat, astfel că este afectat direct bugetul echipelor afiliate la AJF. Prin decizia luată, nu puţini vor fi cei ce-şi vor plăti singuri amenzile numai să poată obţine efectele „graţierii“ recent dictate.

În concluzie, scandalagii se por reîntoarce pe terenurile de fotbal. Teoretic, însă, pentru că practic nu putem şti cine sunt cei ce vor solicita să beneficieze de prevederile ultimei decizii de Birou Exceutiv, iar pentru unii revenirea poate însemna fie cuminţirea şi liniştirea spiritelor de teama unor noi pedepse, fie excluderea definitivă pentru că, potrivit aceleiaşi decizii a AJF Vâlcea, „amnistiaţii“ din această iarnă vor avea parte de circumstanţe agravante dacă le va mai fi dat să ajungă la Comisia de Disciplină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe