Începând cu 27 decembrie,
FINANŢELE PUBLICE DISTRIBUIE NOILE CERTIFICATE DE ÎNREGISTRARE ÎN SCOPURI DE TVA
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea reaminteşte că, începând cu de 1 ianuarie 2007, codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit persoanelor juridice impozabile de către organul fiscal competent va avea prefixul "RO", conform Standardului Internaţional ISO 3166 - alpha 2, urmat de codul de identificare fiscală.
În acest scop, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a atribuit, din oficiu, codul de înregistrare în scopuri de TVA pentru toţi plătitorii de TVA activi înregistraţi în evidenţele fiscale la 1 noiembrie 2006 şi a emis certificatele de înregistrare în scopuri de TVA.
Modificarea codului de plătitor de TVA în cod de înregistrare în scopuri de TVA a constat în transformarea atributului fiscal R în prefixul RO, codul de identificare fiscală al contribuabilului (CUI, cod de înregistrare fiscală) rămânând neschimbat.
Verificarea validităţii codului de înregistrare în scopuri de TVA se poate face prin accesarea portalului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), http://anaf.mfinante.ro, domeniul VIES.
Pentru primirea certificatului de înregistrare în scopuri de TVA, contribuabilii persoane juridice plătitori de TVA, societăţi comerciale, instituţii publice şi asociaţii familiale, se vor prezenta începând cu 27 decembrie la ghişeele Finanţelor Publice în a căror evidenţă sunt înregistraţi.
De reţinut! Nu vor primi certificate de înregistrare fiscală contribuabili declaraţi inactivi conform Ordinului preşedintelui ANAF nr. 575/2006, precum şi cei cuprinşi în lista specială întocmită în conformitate cu Ordinul preşedintelui ANAF nr. 296/2005.
Foarte important! Persoanele juridice înregistrate ca plătitori de TVA au obligaţia să înscrie noul cod de înregistrare în scopuri de TVA pe: facturi, scrisori, oferte, bonurile fiscale emise de aparatele electronice de marcat electronice, precum şi orice alte documente emise de entitatea înregistrată în scopuri de TVA (art. 71 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicat cu modificările şi completările ulterioare).
Web Design by DowMedia