Luni dimineaţă, la cererea a 12 consilieri judeţeni de la PNL, a avut loc prima şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea din acest an, convocată în urma atacării de către prefectul Dumitru Cornoiu a deciziilor din data de 19 decembrie 2014, prin care Gheorghe Păsat şi Romulus Bulacu au fost aleşi în fruntea instituţiei. Şedinţa a fost deschisă de vicepreşedintele Dumitru Persu, care, pentru 24 de ore, a preluat frâiele funcţiei de preşedinte. Însă, după numai câteva minute de la începerea şedinţei, Dumitru Persu a decis să suspende şedinţa, iar cei 13 consilieri judeţeni de la PSD au părăsit sala. Consilierul Ştefan Prală l-a întrebat pe secretarul judeţului, Constantin Dirinea, dacă se poate continua şedinţa, iar acesta a răspuns afirmativ, întrucât în sală erau prezenţi majoritatea consilierilor aleşi, adică 15 de la PNL şi trei independenţi. Romulus Bulacu a fost ales prin vot secret să conducă şedinţa. S-a aprobat ordinea de zi şi s-a trecut pe rând la aprobarea proiectelor de hotărâre. S-a luat act de demisiile celor doi, au fost revocate hotărârile 131, 132 şi 133 din 19 decembrie 2014. Apoi, s-a trecut din nou la alegerea unui vicepreşedinte pe postul lăsat vacant de Bogdan Pistol prin demisie. A fost propus şi ales cu 17 voturi pentru, Gheorghe Păsat. Apoi, Gheorghe Păsat a fost propus să îndeplinească atribuţiile de preşedinte interimar. Tot prin vot secret, a fost ales cu 17 voturi pentru. De această dată, liberalii având 18 consilieri judeţeni, Gheorghe Păsat s-a abţinut de la vot. Apoi, a fost propus Romulus Bulacu să preia atribuţiile de vicepreşedinte. Propunerea a fost votată cu 17 voturi, iar Romulus Bulacu n-a votat. Aşa că, din nou, liberalii sunt la conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea. Gheorghe Păsat este preşedinte interimar, iar Romulus Bulacu vicepreşedinte. „Judeţul avea şi are nevoie urgent de o conducere stabilă care să aibă şi majoritate în spate, astfel încât toate proiectele să aibă finalitate. Sunt vicepreşedinte de câteva zile şi am putut să observ situaţia din Consiliul Judeţean şi vreau să vă spun că situaţia nu este una deloc roză. Judeţul Vâlcea are mare nevoie de strategia de dezvoltare pentru perioada următoare. Este nevoie de proiecte care să atragă în scurt timp fonduri nerambursabile. Este nevoie de soluţii pentru ca toate instituţiile din subordinea CJ şi care au probleme să poată funcţiona bine. Nu-i înţeleg pe colegii de la PSD care nu au majoritate tot încearcă să tergiverseze această situaţie de incertitudine. Bine, am avut şi noi bâlbele noastre, suntem conştienţi de ele, dar suntem în stare să luăm deciziile care se impun pentru ca judeţul să funcţioneze bine. Una peste alta trebuie să se termine cu această sarabandă a anulării hotărârilor pe care le-a luat o majoritate. Suntem un judeţ blestemat să nu putem să facem treabă. Am găsit Consiliul Judeţean cu multe probleme, trebuiesc rezolvate”, a declarat printre altele Romulus Bulacu.
(Petre Coman)
Web Design by DowMedia