ŞTIRI - fotbal

luni, 18 decembrie 2006

ŞTIRI - fotbal

 

 

Primarul Constantin Liţoiu este de părere că:

 

La Zătreni va fi mai multă disciplină

 

Promovarea istorică a echipei Olteţul Zătreni în elita fotbalului vâlcean a fost meritată şi normală după ce ani buni echipa din comuna condusă de primarul Constantin Liţoiu s-a aflat în partea superioară a clasamentului la Divizia Onoare. După un tur de campionat pe care unii îl consideră bun, iar alţii cred că putea fi şi mai bun, echipa nu este scutită de emoţiile retrogradării. Adept ideii că rezultatele şi performanţa se pot obţine numai cu disciplină, primarul Constantin Liţoiu a declarat presei: „Pe mine nu rezultatele mă supără, sunt conştient că nu putem să ne luptăm cu Flacăra Horezu, cu Minerul Berbeşti sau cu CSM-ul. M-a deranjat faptul că eu mă preocup de jucători, investesc în această echipă, le creez toate condiţiile, iar ei pe teren încep să-şi facă singuri dreptate. Atunci, noi, cei care băgăm banii în această echipă, ce rol mai avem?”

 

 

Antrenor cu carte de vizită respectabilă, la Energia Malaia

 

Leonard Stroie revine în fotbalul vâlcean

 

După ce a reuşit o senzaţională promovare cu AFC Genesis Lotru Brezoi în Divizia C, antrenorul Leonard Stroie a renunţat la pregătirea echipei de pe Valea Lotrului. Deşi a mai avut câteva oferte din partea unor echipe divizionare D (Liga a IV-a), profesorul Stroie a preferat să stea deoparte mai bine de un an, însă, din această iarnă, revine tot la o echipă din nordul judeţului. După terminarea turului Ligii a V-a (Divizia Onoare), antrenorul Stroie a fost numit în mod oficial pe banca tehnică a echipei Energia Malaia, ocupanta locului II în clasamentul seriei. Obiectivul îl constituie promovarea în Liga a IV-a, însă misiunea nu este deloc uşoară. Principala adversară, AS Mihăeşti, dispune de un lot valoros, format din jucători de la FC Oltchim, iar în ultima etapă din tur, la Malaia, în meci direct, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 2-2.

 Profesorul Tomoiagă, învins de echipa fiului său

Arbitrii vâlceni, învinşi la „Cupa Prieteniei”

În urmă cu aproape o săptămână, la Piteşti s-au disputat întrecerile dotate cu „Cupa Prieteniei“ la fotbal în sală pentru echipe formate din arbitri. Judeţul Vâlcea, având o echipă condusă de pe margine de profesorul Grigore Tomoiagă şi un lot format din Marian Joiţa, Laurenţiu Mosor, Ionuţ Neacşu, Alin Vlaşcu, Dumitru Rotariu, Alin Voicescu, Marius Badea, Emil Zaharioiu, Daniel Demetrescu, Gică Stanca, Ramona Bălteanu şi Roxana Glăvan, n-au izbutit să-şi adjudece trofeul. „Cupa Prieteniei” a revenit reprezentantei judeţului Ilfov care l-a avut în lot şi pe ex-vâlceanul Claudiu Tomoiagă, fiul şefului CJA Vâlcea. Din partea AJF Vâlcea, la competiţie a asistat şi vicepreşedintele Viorel Neacşu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe