Angajaţii World Vision- mesagerii lui Moş Nicolae
Biroul Zonal Vâlcea al World Vision România a organizat în aceasta săptămână „Ziua Porţilor Deschise” în comunităţile Galicea şi Stoileşti. Miercuri, 6 decembrie 2006, organizaţia World Vision, Şcoala Cremenari şi Grădiniţa Urşi au fost gazdele unui eveniment care a avut ca scop informarea mass mediei locale cu privire la proiectele şi rezultatele obţinute în acest an în cele două comunităţi în Proiectul de Dezvoltare Comunitară. Cu această ocazie, angajaţii World Vision s-au transformat în mesagerii lui Moş Nicolae şi au oferit cadouri unui număr de 41 de copii de la Grădiniţa şi Şcoala Cremenari prezenţi la acţiune, iar alţi 330 de copii din Galicea au primit daruri din partea Organizaţiei World Vision. La rândul lor, copiii au susţinut pentru invitaţi un program artistic cu cântece şi poezii şi au încheiat cu o scenetă care vestea naşterea Domnului Isus. În aceeaşi zi, la Grădiniţa Urşi, World Vision şi Primăria Stoileşti au inaugurat o centrală termică, în valoare de 52.785 RON. Motivul achiziţionării a fost acela că în grădiniţă învaţă un număr mare de copii, care vor beneficia de condiţii mai bune pentru desfăşurarea orelor de curs. Această investiţie este rezultatul unui proiect propus de Primăria Stoileşti şi realizat în parteneriat cu Organizaţia World Vision România – Biroul Zonal Vâlcea. Ziua Porţilor Deschise s-a încheiat prin participarea la Hramul Bisericii Sf. Ierarh Nicolae din comuna Galicea.
Persoana de contact: Cristina Samson – Asistent Relaţii Publice şi Comunicare (0722 467796)
Web Design by DowMedia