Şpârle şi şopârle, 24.11.2014

duminică, 23 noiembrie 2014

• Rovana Plumb va fi remaniată în curând din Guvernul Ponta. Și-atunci ce vor mai plânge „dințoii“ Vâlcii și acoliții lor!

• Omul de afaceri vâlcean Nicolae Sofianu a sfidat moartea. În 2008, medicii i-au mai dat de trăit doar trei luni. Și atunci, tocmai ca-n filme, bărbatul și-a făcut o listă de dorințe: să lase în urma lui un muzeu, o biserică și un hotel. A realizat toate aceste lucruri, dar a rămas în viață, ca prin minune!

• Cel puţin pentru un subiect arzător, Ion Cîlea şi Cristian Buican „au fumat pipa păcii”. Este vorba de proiectul de hotărâre privind alocarea celor 11,6 milioane lei de la Guvern către primăriile din Vâlcea, propunere ce a fost adoptată în 30 octombrie de consilierii judeţeni ai PNL, dar care a fost atacată în contencios administrativ de către prefectul Dumitru Cornoiu. Probabil că în spiritul sărbătorilor de iarnă care se apropie, dar şi de „drobul de sare” reprezentat de data de 31 decembrie 2014, s-a ajuns la concluzia ca suma respectivă să fie împărţită frăţeşte - câte 130.000 lei (1,3 miliarde de lei vechi) va primi fiecare din cele 89 de primării pentru lucrări de drumuri şi poduri. Dar, până vineri mai e mult şi orice se poate schimba....

• Băieții cu ochii albaștri au început să se infiltreze la concursurile de angajare organizate de instituțiile publice.

• Soția directorului economic a unei societăți comerciale de stat a încasat recent suma de 250.000 euro de la Primăria Râmnicu Vâlcea, în urma unor despăgubiri cu cântec. Ordinul de plată a fost semnat de cumnatul acesteia. Primarul Matei a fost băiat deștept de data aceasta și l-a băgat la înaintare pe vicele „Garcea“ Vârlan. Revenind la afacerea despăgubirilor dubioase, nu știm cum le va explica anchetatorilor doamna cu pricina proveniența banilor cu care a cumpărat imobilul expropriat... Noi am scris, nu am dat cu parul!

• Continuă bătaia de joc la adresa râmnicenilor din partea „primului gospodar”, Ion Gigi Matei! De când conduce destinele primăriei, „Jiji” nu a intrat niciodată pe site-ul „Domnule primar” pentru a afla doleanţele cetăţenilor şi pentru a rezolva sesizările semnalate. Transmitem noi pe această cale ultima reclamaţie: „Bună ziua, vă aduc la cunoştinţă că la intersecţia dintre strada Aurelian Sacerdoţeanu şi ieşirea din zona blocurilor de pe maidan, vizibilitatea este zero deoarece oglinda existentă are poziţia greşită. În acest moment în acea intersecţie ieşi doar la noroc. Este de menţionat că strada Aurelian Sacerdoţeanu este aproximativ în linie dreaptă, iar cei ce tranzitează zona uită să ia piciorul de pe acceleraţie chiar şi în acea intersecţie făcută fără cap”.

• În aceste zile, se montează pasarela pietonală de la pasajul suprateran „Tudor Vladimirescu” din Râmnicu Vâlcea, o lucrare inutilă (de pasarelă vorbim!) pentru că oamenii oricum vor traversa calea ferată tot la nivelul solului, având în vedere că traficul feroviar este extrem de scăzut, dar şi că pasarela te „aruncă” de pe strada Maior V. Popescu până... în zona Goranu, fără alte opţiuni. Însă, nu asta este marea problemă, ci alta care a fost ridicată de inginerii specialişti în construcţii: pe unde va realiza firma constructoare viitoarele bretele de legătură de la pasaj, având în vedere poziţionarea pasarelei pietonale la nivelul rutier al pasajului?!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe