NUP pentru primarul comunei Măldărăşti

luni, 27 noiembrie 2006

Omul baronului pesedist Dumitru Persu a scăpat…deocamdată

NUP pentru primarul comunei Măldărăşti

Recent, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a dispus neînceperea urmării penale faţă de primarul comunei Măldărăşti, Ionel Dragu, în dosarul în care acesta era acuzat că a vândut ilegal nişte tuburi din fier către cetăţenii din comună, dar şi de comiterea altor infracţiuni.

În rezoluţia din data de 23 octombrie 2006, semnată de procurorul Carmen Vameşu, în dosarul nr.1022/P/2006, se arată că primarul comunei Măldărăşti nu se face vinovat de acuzele care i se aduc. Organele de cercetare penală au fost sesizate de un consilier local, Ştefan Enescu, că prmarul a săvârşit mai multe abuzuri în perioada 1996-2004, referitoare la comercializarea ilegală a unor tuburi de fier către cetăţenii din comună, neeliberarea actelor de reconstituire a dreptului de proprietate pentru un teren al său deţinut în punctul „La vii”, întreruperea abuzivă a gazului metan în comună şi eliberarea nejustificată a autorizaţiilor de tăiere de material lemnos, în special nuc. Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că aspectele semnalate de denunţător au mai fost cercetate în anii anteriori, fără să se constate existenţa vreunor infracţiuni. Astfel, contractul de aducţiune a gazului metan a fost întrerupt datorită sistării finanţării iar ţevile achiziţionate cu contribuţia cetăţenilor au fost lăsate în custodia SC Timb SA Balş. De asemenea, s-a constatat că ţevile de fier primite de la Primăria Râmnicu Vâlcea au fost repartizate cetăţenilor din comună gratuit, aceştia achitând doar transportul, existând în acest sens documente la primărie. Cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate, rolul aparţine Mariei Enescu, mama denunţătorului, pentru care Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii 18/1991 a validat propunerea comisiei locale, urmând a se elibera documentele de proprietate, iar eliberarea autorizaţiilor de tăiere a nucilor sau altor arbori nu este în atribuţia primăriei, ci a altor instituţii.  • O.H.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe