Simpozion internațional la Mănăstirea Bistrița

luni, 22 septembrie 2014

Arhiepiscopia Râmnicului, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte, organizează, în perioada 25-26 septembrie 2014, Simpozionul Internațional ”Misiunea culturală și filantropică a Bisericii în activitatea Sfântului Constantin Brâncoveanu și a Sfântului Antim Ivireanul”.

Pr. Dr. Ștefan Zară, Consilier cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, informează că la acest Simpozion vor participa ierarhi, teologi, istorici de artă, filologi și arhitecți precum: ÎPS Dr. Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului; Prof. Univ. Dr. Daniel Munteanu, Universitatea Otto-Friedrich, Bamberg, Germania; Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan, Decanul Facultății de Teologie ”Dumitru Stăniloae”, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași; Pr. Prof. Constantin Pătuleanu, Consilier patriarhal, Facultate de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul”, Universitatea din București; Prof. Univ. Dr. Mihaela Palade, Facultate de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul”; Arhim. Dr. Policarp Chițulescu, Directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, Consilier Patriarhal; Prof. univ. dr. Cătălina Velculescu,  Institutul de Istorie şi Teorie literară “G. Călinescu” al Academiei Române; Conf. Univ. Dr. Ileana Stănculescu, Facultatea de Arhitectură, Universitatea ”Spiru Haret” din București; Lect. Univ. Dr. Ion Marian Croitoru, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea ”Valahia” din Târgovişte; Asist. univ. dr. Lucian Dogan, Facultate de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul”.

Doamna Anca Filoteanu, regizor de film, va fi prezentă cu filmul ”Brâncovencele”.

De asemenea, în cadrul acestui simpozion va fi vernisată cea de a XV-a ediție a expoziției ”Monahism și artă”, realizată de către Prof. Elena Stoica, Director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, în colaborare cu mănăstirile din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului.

Simpozionul Internațional de la Bistrița este, de fapt, cea de a doua sesiune de comunicări științifice, prima desfășurându-se la Mănăstirea Hurezi, între 2-3 septembrie, cu tema ”Spiritualitatea mărturisitoare a culturii românești în perioada Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu”, la care au participat alte nume prestigioase din cultura românească: Acad. Prof. Univ. Dr. Răzvan Theodorescu; Prof. Univ. Dr. Radu-Ștefan Vergatti; Dr. Ioana Feodorov; Prof. Univ. Dr. Tereza Sinigalia; Monahia Dr. Atanasia Văetiși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe