Metaniile reprezintă modul în care trupul nostru se roagă lui Dumnezeu. Când ne închinăm lui Dumnezeu cu tot sufletul, cu mintea și cu inima, această închinare se răsfrânge în modul cel mai firesc și în trupul nostru. Astfel, metaniile sunt nevoințe trupești care izvorăsc din evlavia și smerenia sufletului.
Metaniile pot fi mari sau mici. Când facem o metanie mare, îngenunchem și ne apropiem cu fruntea de pământ, după care ne ridicăm, închinându-se cu semnul Sfintei Cruci. Când facem o metanie mică (numită și închinăciune), îndoim puțin genunchii și ne apropiem cu mâna dreaptă de pământ, fără a îngenunchea, apoi, revenind în poziția inițială, ne închinăm.
Explicând sensul metaniei, Sfântul Vasile cel Mare spune: "De fiecare dată când ne plecăm genunchii și ne ridicăm, arătăm cu fapta că prin păcat am fost azvârliți la pământ, dar iubirea de oameni a Ziditorului nostru ne-a rechemat la cer".
Metaniile se fac înaintea icoanelor, înaintea Sfintei Evanghelii, înaintea Sfintelor Moaște și înaintea tuturor lucrurilor sfinte pe care le cinstim. În timpul fiecărei metanii zicem în gând o rugăciune scurtă. Una dintre cele mai iubite astfel de rugăciuni este aceasta: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!" Această rugăciune, însoțită de metanie, se spune cu simțământul celui care se caiește de păcatele sale și-I cere lui Dumnezeu iertare, precum Fiul Risipitor s-a aruncat pe sine la pământ, la picioarele Tatălui său, cerându-i iertare.
Nu contează atât numărul metaniilor făcute, cât calitatea lor. Se cuvine, așadar, să le facem fără de nici o grabă, luând aminte la fiecare cuvânt al rugăciunii. Chiar și puține metanii (3, 9, 12, 40 etc), făcute însă cu răbdare și cu mintea adunată în cuvintele rugăciunii, au mare putere asupra stării noastre sufletești. Gândurile rele și poftele străine sunt alungate, făcând astfel loc gândurilor de smerenie și de pocăință.
Sfântul Ignatie Briancianinov spune: "Metaniile bătute de dragul numărului (cât mai multe), neînsuflețite de o dreaptă lucrare a minții și a inimii, sunt mai degrabă vătămătoare decât de folos. Când ele nu sunt însoțite de o intentie de pocăință, rămân doar o performanță în sine și pentru sine". Rugăciunea și metaniile sunt făcute bine atunci când gândurile noastre sunt de pocăință, de dragoste și de smerenie, iar nu de judecată și de mândrie.
Căzând înaintea lui Dumnezeu, să zicem: "Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!"
Arhiepiscopia Râmnicului
Web Design by DowMedia