Șpârle și șopârle, 20.07.2014

duminică, 20 iulie 2014

• Compania Bere Alutus din Râmnicu Vâlcea scoate la vânzare prin lichidator o serie de active la un preţ ce reprezintă 90% din valoarea evaluată a acestora. Pavilionul administrativ şi terenul aferent este vândut pentru 587.651 de lei, iar corpurile, liniile de fabricare şi de depozitele sunt vândute pentru 4,35 milioane de lei. Cel care a pus pe butuci fabrica de bere de la Râmnicu Vâlcea este pesedistul Nicu Spiridon, fost prlamentar și actual director la Serviciul Județean de Pază din subordinea Consiliului Județean Vâlcea!

• Potrivit prosport.ro, „Clubul CSM Râmnicu Vâlcea a schimbat zilele trecute avocaţii şi va fi reprezentat la FRF, în litigiul cu CS U Craiova, de către firma ”Chiuariu & Asociaţii”, specializată în litigii sportive, inclusiv la TAS. Societatea de care se se leagă acum puţinele speranţe ale CSM-ului de a mai juca în Liga 1, „Chiuariu & Asociaţii“, este o cunoscută casă de avocatură din Bucureşti, condusă de Tudor Chiuariu, fost ministru al justiţiei şi fost Consilier de Stat al Primului-Ministru al României. După ce Adunarea Generală a FRF a afliliat definitiv pe CS U Craiova, memoriul CSM-ului, care contestă dreptul de promovare al clubului din Bănie, a ajuns înapoi de unde a plecat, pe masa Comisiei de Disciplină, care a tărăgănat luni bune să dea un verdict. Conform procedurilor FRF, decizia Comisiei de Disciplină trebuie contestată mai întâi la Comisia de Apel şi, ulterior, se poate ajunge la TAS.

• Legea privind cumulul pensie-salariu este foarte ambiguă în cazul „dinozaurului bolşevic” Dumitru Persu. Se ştie că eternul secretar executiv al PSD Vâlcea, Dumitru Persu, a ieşit la pensie de la BCR cu o pensie babană de 27 milioane de lei vechi net pe lună, însă acest venit este un mizilic pe lângă cei 500 milioane de lei vechi, din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, şi alte sute de milioane de lei din dividende de la firmele Erste Bank, BCR, SC Financiara SA Bucureşti, SC Asigurări Bucureşti SA, SC Univers SA, BCR Asigurări de Viaţă, etc.

• Anul trecut, pe când se lupta să devină preşedinte al PDL Vâlcea, Romulus Bulacu şi-a făcut cadou un apartament de lux în Bucureşti în suprafaţă de peste 100 mp. A avut „balta peşte”, întrucât patronul Bulacu a încasat numai anul trecut beneficii de la o anonimă firmă (Minet Industries, un „vehicul” pentru societatea mamă Minet) suma de 6,3 miliarde de lei vechi.

• Directorul economic al unei societăți comerciale de stat a uitat să plătească impozitele la o proprietate, o vilă impunătoare, pe care o deține în București. De aceea, Primăria București l-a somat să-și achite obligațiile legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe