Prigoană “Regele GunoaielorÔÇ£ la mâna consilierilor locali ai Râmnicului

luni, 6 noiembrie 2006

 Prigoană „Regele Gunoaielor“ la mâna consilierilor locali ai Râmnicului

 

• aceştia vor aproba sau nu contractul încheiat între Primăria Râmnicului şi Rosal Grup, privind salubrizarea municipiului

• SC Urban SA mai are încă şanse să rămână titular al contractului

 

Zilele acestea va avea loc o nouă etapă în scandalul declanşat de o hotărâre a Curţii de Apel Piteşti, în urma căreia firma omului de afaceri vâlcean Gabriel Florescu – SC Urban SA, a pierdut dreptul de a mai continua contractul de salubrizare a Râmnicului încheiat în noiembrie 2005 cu primăria. Instanţa piteşteană a decis că Rosal Grup, a doua firmă clasată la respectiva licitaţie, va prelua contractul de salubrizare. În cadrul unei şedinţe extraordinare, care va avea loc, cel mai probabil, în data de 8 noiembrie, consilierii locali ai Râmnicului vor vota pentru aprobarea contractului de salubrizare cu firma Rosal din Bucureşti, aparţinând omului de afaceri Silviu Prigoană.

După cum vă informam în ediţiile trecute ale publicaţiei noastre, Curtea de Apel Piteşti a admis recent recursul formulat de Rosal, împotriva rezultatului licitaţiei pentru salubrizarea Râmnicului din luna noiembrie 2005, în urma căreia a câştigat SC Urban SA. Hotărârea judecătorilor piteşteni este definitivă şi irevocabilă iar potrivit acesteia, firma Rosal poate prelua salubrizarea municipiului Râmnicu Vâlcea. Între timp, juriştii primăriei au solicitat o revizuire în cazul deciziei Curţii de Apel Piteşti de încredinţare a contractului de salubritate către firma Rosal. În acelaşi timp, contestaţia de anulare înaintată acum două săptămâni Curţii de Apel a primit termen pentru data de 24 noiembrie. Dacă cei 23 de consilieri locali vor vota împotriva contractului cu Rosal, viceprimarul cu atribuţii de primar, Constantin Monceanu, nu va putea semna contractul între primărie şi firma de salubrizare. Vă reamintim că pierderea procesului cu Rosal a fost pusă şi pe seama absenţei de la ultima înfăţişare a şefului juriştilor din primărie, Mihai Mesea. Recent, acesta a fost scos cu forţa din sala în care se discuta tocmai această situaţie complicată, a salubrizării municipiului. „După ce că eşti vinovat, tot tu eşti cu gura mare”, a comentat incidentul viceprimarul Râmnicului. Mesea nu este la prima absenţă de la un proces la care trebuia să fie prezent. Din cauza absenţei sale, Primăria Râmnicului a pierdut şi procesul cu Moda Sârguinţa.

În urma discuţiilor dintre reprezentanţii primăriei şi cei ai firmei Rosal au mai rămas de lămurit probleme legate de calculul redevenţei şi de unele clauze privind rezilierea unilaterală a contractului. În această săptămână se va alcătui un model comun de contract-cadru pe baza căruia se vor stabili detaliile finale.

 

• Octavian HERŢA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe