Ordonanţa-atentat la adresa educaţiei naţionale. Extremă urgenţă!

luni, 7 iulie 2014

Ordonanţa ce modifică legea educaţiei naţionale este o contraofensivă a conspiraţiei modiocrilor împotriva societăţii româneşti. Ea aruncă învăţământul românesc cu cel puţin două decenii în urmă. Respingerea ei este „extremă urgenţă”. Ordonanţa de urgenţă nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative pe care Guvernul a adoptat-o joi, 26 iunie, ar trebui să fie denumită Ordonanţa de distrugere/anulare/nenorocire a legii educaţiei naţionale sau Ordonanţa-atentat la educaţia naţională. Acest act normativ este cu mult mai monstruos decât legea de dinaintea Legii 1/2011. Un document mai „anti” faţă de tot ceea ce ar fi normal să se întâmple în educaţia din România mai rar se poate citi!

De neînţeles este faptul că partidele din actuala coaliţie de guvernare nenorocesc o lege ivită dintr-un pact asupra educaţiei la care au lucrat împreună. De când au venit la guvernare USL şi urmaşa acesteia, Legea educaţiei a început să fie ciopârţită pas cu pas, în interesul celor ce fac presiune asupra partidului de guvernământ şi al anexelor sale politice. Exprimate în câteva cuvinte, modificările aduse de această ordonanţă înseamnă: politizarea educaţiei la toate nivelurile; spulberarea transparenţei în decizii; baronizarea învăţământului superior privat (vor reveni cazuri precum al acelui Dumitrescu ce avea firmă cu denumirea de „Universitate” ce vindea diplome, iar universităţile private vor deveni afaceri imobiliare ale aşa-zişilor fondatori); înveşnicirea în funcţii a celor care, odată ce le-au prins, au posibilitatea să le deţină până când moartea îi va despărţi de această lume; pe cale de consecinţă, blocarea promovării celor tineri; anularea standardelor de calitate în învăţământul superior prin supradimensionarea cifrelor de şcolarizare; distrugerea şcolilor doctorale prin introducerea doctoratelor la „fără frecvenţă”; sesiuni „speciale” de bacalaureat până trece „hopul” toată lumea (pentru consolidarea mediocrităţii cu patalama). Şi aşa mai departe!

Nu trebuie să fii mare specialist în educaţie pentru a putea percepe nocivitatea unui asemenea document ce pare a fi fost dictat de Aurelian Bondrea, Momcilo Luburici, Corina Dumitrescu şi alte personaje sinistre ale educaţiei din România. Nici în visele cele mai negre nu putea să se gândească cineva că replica legislativă a unor asemenea atavisme instituţionale va fi atât de puternică, de nimicitoare. Iată că se poate! Mai lipseşte, totuşi, un singur aspect esenţial pentru actualii guvernanţi: legalizarea sau chiar premierea plagiatului! Şi să fie anunţată de către ministrul de tristă amintire şi de neruşinată persistentă şi prezenţă mediatică, Pop.

Această ordonanţă este coaptă de ceva timp, dar a fost adoptată înainte de vacanţă (şcolară, parlamentară... mentală etc.), pentru a nu putea fi combătută, criticată, respinsă. E o contraofensivă a mediocrităţii şi a dispreţului faţă de educaţie. Nu-i văd, nu-i aud pe vocalii lideri sindicali din învăţământ (care au început, de ceva vreme, să fie un fel de analişti politici) făcând opoziţie faţă de această enormitate. Domnule analist politic, comentator de fotbal, comentator de mondenităţi etc... Nistor, unde sunteţi? Domnule Hadăr, păcat! În această vară, românii vor fi ţinuţi de vorbă pe teme ce nu vor depăşi nivelul Bercea-Voiculescu. Li se vor indica o serie de crampe digestive pentru a li se distrage atenţia de la cancer. În tot acest timp, coaliţia mediocrilor va emite ordonanţe prin care va face ţăndări tot ce s-a construit în ultimii ani. Constituţia prevede că ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate pentru modificarea legilor organice, cum este şi cea a educaţiei. Pentru Guvernul Ponta, Constituţia nu există. De când a intrat la guvernare, Premierul grav afectat de legea educaţiei, de legea penală (plagiatul este furt intelectual!) şi (cu voia dumneavoatră, ultima pe listă) de legea morală dă ordonanţe în neştire. Modifică tot, rupe tot, sparge tot! Iar Parlamentul tace. E o dictatură mascată şi cumpărată prin voturi pentru neînceperea urmăririi penale a parlamentarilor. Şi electoratul tace.

Oare ce urgenţă naţională a determinat emiterea acestei ordonanţe prin încălcarea Constituţiei? Ce crăpa în sistemul de educaţie încât să se justifice aruncarea acestuia cu două decenii în urmă? Care a fost urgenţa? Nu ştiu. Dar ştiu un singur lucru: revenirea la Legea 1/2011 este „extremă urgenţă”.

Sorin Bocancea (www.adevarul.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe