Am detronat liderul!

luni, 30 octombrie 2006

CSM Rm. Vâlcea - Dacia Mioveni 2-1

 

Am detronat liderul!

 

A devenit obişnuinţă ca CSM Rm. Vâlcea să ne surprindă când ne aşteptăm mai puţin. Prin urmare, pe teren propriu vâlcenii au călcat în străchini în faţa unor echipe de doi lei, modeste, iar din deplasare au scos puncte de acolo de unde alte formaţii plecau cu coada între picioare. Cine se aştepta ca pe teren propriu, cu liderul Dacia Mioveni, vâlcenii să se poată impune? Chiar şi casele de pariuri indicau o cotă mare pentru o victorie a CSM-ului, dovadă clară a faptului că nici specialiştii nu aveau încredere în echipa din Zăvoi. În schimb, antrenorul Costel Pană, dornic de afirmare, a avut încredere în elevii săi şi aceştia nu l-au dezamăgit. După o repriză albă, în care ocaziile n-au fost senzaţionale, ci s-a preferat un joc de aşteptare, niciuna dintre echipe nereuşind să se impună, a urmat o a doua parte în care au fost consemnate toate cele trei reuşite. Indiscutabil, eroul meciului a fost Iosif Melcea, fotbalist complet, care a făcut tot ce-a vrut cu adversarii. În minutul 55 a marcat pentru deschiderea scorului, apoi, după ce oaspeţii au egalat, a fost eroul fazei din care a ieşit penalty-ul transformat în minutul 74 şi din care CSM Rm. Vâlcea, prin Cercel, s-a desprins în câştigătoare, provocând totodată schimbarea liderului seriei din Liga a II-a.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe