Un orfan îl acuză pe primarul din Stoileşti

joi, 26 octombrie 2006

Edilul Traian Ionescu are reacţii ciudate

Un orfan îl acuză pe primarul din Stoileşti

Constantin Pandelică are 23 de ani, din aceştia cei mai mulţi ia petrecut prin case de copii orfani. Mai are 14 fraţi din care pe majoritatea nu i-a cunoscut. Vreo 8 ani a stat la Buginea de Jos, în Câmpulung, la un Centru pentru orfani. S-a întors în comuna natală, Stoileşti în Vâlcea. Şi-a cunoscut mama, care a murit acum doi ani. Bunica lui şi o soră, ambele bolnave, trăiesc în condiţii mizere într-o baracă în satul Bârsoieni. Costică lucrează, de doi ani în Galicea, unde este om bun la toate în gospodăria unui localnic. „ Am venit la dumneavoastră să mă ajutaţi. Vreau să ajung la doamna prefect în audienţă. Să-i spun că am fost la domnul primar Traian Ionescu să-i spun că bunica şi sora mea nu au lemne pentru iarnă, nu au medicamente, nu primesc ajutor special deşi ar avea dreptul şi i-am cerut sprijin. Domnul primar m-a înjurat şi m-a dat afară din birou.” Alături de Constantin a venit în redacţie şi fratele său Florin Pandelică. Cei doi s-au văzut prima dată ieri când ne-au şi vizitat. Florin este un adevărat lider de opinie al orfanilor din centrele de plasament din Râmnic şi un fel de persoana non grata în Direcţia de Protecţie a Copilului a cărei conducere a presat-o mereu pentru a obţine condiţii mai bune pentru el şi colegii săi. Sperăm ca primarul comunei Stoileşti să fie sensibilizat de acest material şi să ajute cele două femei acordându-le sprijinul prevăzut de lege. (T.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe