O funcţionară din Primăria Râmnicului nu a putut să justifice 133.350 euro din averea personală

joi, 8 mai 2014

Recent, Agenția Națională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 468.055 lei (aproximativ 133.350 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Dorina Manole, funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, Jud. Vâlcea. În perioada 2003-2008, Dorina Manole a realizat venituri salariale în cuantum de 39.945 Lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 508.000 Lei, rezultând o diferență nejustificată de 468.055 Lei (circa 133.350 euro). Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Pitești în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Dorina Manole în perioada exercitării funcției publice.

Mai spunem că Dorina Manole a fost informată de ANI despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere. Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare. Dorina Manole a fost inspector grad superior la Compartimentul Verificare documentatii tehnico economice si dirigentie de santier - Directia Investitii achizitii Publice pana la 1.08.2013. De la 1.08.2013 pana la 31.12.2013, Dorina Manole a fost inspector grad superior in cadrul Biroului Proiectare Dezvoltare Urbana si GIS - Directia Urbanism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “O funcţionară din Primăria Râmnicului nu a putut să justifice 133.350 euro din averea personală”

  1. SI ALTI SUNT INCOMPATIBILI — bruno 09-05-2014 08:07
    De ani buni de zile se perpetueaza acest lucru ,aceasta doamna functionar public a fost acum depistata dar ati auzit de Dniela Comasa?Sef birou Taxe si Impozite Locale de pe lanaga primaria Valcea si dansa este incompatibila,o are primarul si juristul primariei nu stiu acest lucru?!Doamana respectiva este functionar public dar in acelasi timp,presedinte al Asociatie de Autism Valcea(din 2007)ANI ar trebui sa-i ia la verificat si pe Virginia FULGESCU,Niciol ae Badea ,si multi alti functinari ce sunt directori ai autoritatilor locale si judetene.Acestia sau invatat la "cascaval" fiind ei sau sotiile lor implicati direct in O.N.G-URI private.
    Cit

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe