Cupa României - Vom fi eliminaţi în Guleşti
Aşteptat drept evenimentul anului în fotbalul vâlcean, meciul CSM - Rapid nu se mai dispută nici în Zăvoi, nici la Piteşti, aşa cum a decis abuziv Federaţia Română de Fotbal. În urma unei înţelegeri dintre cele două cluburi meciul din şaisprezecimi se va disputa în Giuleşti, iar la ora redactării acestei ştiri nu ştim nimic despre o posibilă punere la dispoziţie a unor autocare pentru suporterii care vor să asiste la eliminarea vâlcenilor.
Liga a II-a - Budeanu ar putea să plece
Evoluţiilr mai puţin bune din ultimele partide ale atacantului Budeanu l-a făcut pe acesta să intre în dizgraţia antrenorului Costel Pană, după cum ne-a declarat recent un fotbalist care a dorit să nu-i dezvăluim identitatea. Venirea lui Budeanu la Vâlcea a fost condiţionată, spune acelaşi coleg al său, de transferul unei valoroase baschetbaliste la divizionara A CET Govora.
Liga a III-a - Merg tot mai bine „exilaţii“
Jucătorii de la FC Oltchim pe care conducerea clubului i-a trimis să evolueze în Divizia Onoare, la „satelitul“ AS Mihăeşti, sunt supăraţi pe faptul că prestaţiile lor bune nu sunt apreciate de actualii tehnicieni şi îşi doresc să fie şţi ei folosiţi la echipa mare. După egalul de vineri înregistrat pe teren propriu de FC Oltchim, n-ar fi excluse nişte „rocade“ între echipa din Liga a III-a şi cea din ultimul eşalon.
Liga a IV-a - CSM II, acuzată de şmecherii
Derby-ul etapei în Liga a IV-a (Divizia D) nu s-a disputat la Berbeşti acolo unde trebuia să ajungă CSM II Rm. Vâlcea. Echipa antrenată de Gabriel Mangalagiu nu s-a prezentat sub motivul că „a rămas în pană“. Deşi la locul indicat de vâlceni au vrut chiar cei din Berbeşti să trimită autocarul lor pentru ca meciul să se joace, aceştia au refuzat. Conducerea clubului Minerul Berbeşti crede că aceasta este o şmecherie prin care CSM ar reuşi să reprogrameze meciul pentru o zi din mijlocul săptămânii viitoare când ar putea avea la dispoziţie toţi jucătorii de valoare.
Liga a V-a - Noi necazuri pentru Floarea
Din motive necunoscute, în fotbalul judeţean este folosit tot mai des pe post de central arbitrul Lucian Floarea, un excelent linior. Acesta, ca central a avut mai multe probleme, fiind bătut cu violenţă la Drăgăşani. AJF-ul nu s-a învăţat minte şi l-a delegat din nou la centru într-un meci considerat greu, între FC Budeşti şi Unirea Tricolorul Goleşti. Oaspeţii acuză pe drept cuvânt o eliminare nemeritată a portarului, însă un alt jucător, care i-a pus mâinile în gât centralului, i-a dat peste cartonaşe şi a vrut să-şi retragă echipa de pe teren n-a păţit nimic!
Web Design by DowMedia