L-am reîntâlnit recent după ce şi-a ispăşit o pedeapsă de 3 ani. Era tot lîngă o ruletă, într-un cazinou. La acelaşi costum negru şi cămaşă albă. Parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. A fost un primar de succes la un moment dat, cu popularitate şi în rândul partidului din care făcea parte, pentru că aducea voturi, dar şi în populaţia locală. Era gospodar, familia lui avea afaceri care păreau legale, nimic cu primăria, nimic cu statul. La început. Apoi nu lăcomia l-a distrus ci patima pentru jocurile de noroc.
La intrarea în piaţa centrală din Râmnicu Vâlcea era un cazinou deschis de o cunoscută firmă de pariuri şi jocuri din Austria. Un manager de excepţie a avut acest cazinou pe vremuri. Pe numele său Marian Mocanu acesta s-a gândit să atragă presa locală drept clientelă pentru ca ,indirect, jurnaliştii să facă publicitate localului în rândul oamenilor de afaceri şi a politicienilor. Aici se organizau concursuri de biliard, sau Darts pentru jurnalişti, diferite evenimente, cupe sportive, concursuri de slot machine dar şi de pariuri sportive, se vizionau campionatele europene, mondiale, de fotbal, handbal rugby, polo, se urmăreu curse de cai şi câine, meciurile din Liga Campionilor.
Mai ales seara era mereu atmosferă. Dar erau şi oameni care jucau şi jucau bani mulţi. Nu era canal media local care să nu aibă reprezentanţi printre clienţii acestui local. Erau şi patroni de presă. Cu toţi am ajuns să îl vedem sau să aflăm de la colegi că primarul Daniel pierde nopţi întregi lângă ruletele din cazinou. Şi deşi avea deseori noroc pierdea şi sume imoportante. Un om care bea şi joacă noaptea la ruletă nu mai poate conduce ziua o administraţie locală. Daniel era nu numai în week-end client ci în toate zilele, mai bine zis în toate nopţiile. Şi sutele de milioane se scurgeau încet dar sigur din conturile firmei sale ( pe care a şi falimentat-o) sau din cele ale familiei în cele ale cazinoului. A fost un proces care a durat ceva ani pentru că primarul probabil ajunsese să producă, din disperare, la greu din orice se putea produce la primărie. Aşa l-au şi prins procurorii cerând şi luând şpagă pentru aranjarea unei licitaţii. Nu mult, câteva mii de dolari a fost şpaga , bani care puteau fi pierduţi de primar la ruletă într-o noapte.
Când l-au arestat am avut senzaţia că am fost complice. Eu şi toţi colegii mei care am fi putut scrie de multe ori despre patima şi, despre nopţile pierdute în local dar şi zilele de lucru, despre sumele mari pe care le bea, le făcea cadou când câştiga sau le pierdea la ruletă. Mi-aduceam aminte perfect de noaptea în care pierduse peste 1 miliard. Şi ştiam mulţi, inclusiv din patronii din presă. Dar primarul părea un tip valabil, era foarte ok cu noi, ajutase în limitele legale şi de bun simţ toată presa. Ne-am gândit să nu îi facem rău, ne-am gândit probabil că nu se cade să stai în acelaşi local să glumeşti cu el, să ciocneşti un pahar de vin sau bere şi apoi să-l execuţi în paginile ziarului. Nu am făcut-o eu, nu a făcut-o nimeni. Cei din partid ar fi aflat. Comunitatea ar fi aflat. Mai mult ca sigur că o campanie de presă bine făcută la momentul de început i-ar fi atras nişte sancţiuni mici pe linie de partid dar l-ar fi îndepărtat poate de jocurile de noroc. L-ar fi determinat să fie mai prezent în primărie şi în familie, mai atent la afaceri, mai puţin lacom.
Arestarea şi condamnarea lui au fost un exemplu elocvent a ce se poate întîmpla atunci când un jurnalist, când mai mulţi jurnalişti încalcă una din principalele obligaţii din Codul Deontologic. Aceea de a aduce la cunoştinţa publicului, cu orice preţ, orice informaţie de interes public sau care poate conta pentru o comunitate, pentru organele de cercetare ale statului, pentru o grupare politică. (T.G.)
Web Design by DowMedia