• Directorul economic de la o societate de pe Platforma Chimică Râmnicu Vâlcea, aflată în insolvență, va intra în curând în atenția procurorilor DNA. Ipochimenul nerecunoscător a profitat în urmă cu ceva timp de un moment de neatenție al directorului general și a încercat o manevră economică PENALĂ! Acțiunea escrocului a fost dejucată de oameni cu scaun la cap. Mister H., mai „cioban“ de felul lui, nu are suficientă onoare să-și dea demisia din funcție și să plece acasă, să se întoarcă la... oile lui! „Ziarul de Vâlcea“ investighează acest caz! Așadar, țineți aproape!
• După ce a obţinut anul trecut contractul de distribuire a laptelui şi cornului în judeţul Vâlcea, compania Simultan SRL din Timiş (susţinută puternic de PSD) a dat marea lovitură tot în 2013: cele 22 de contracte semnate de societate şi înregistrate în SEAP i-au adus patronului Florin Herbai suma totală de circa 1.900 miliarde lei vechi. În 2012, contractele noi s-au „limitat” la 240 miliarde lei vechi, iar cele demarate în 2014 au ajuns în primele trei luni ale anului la 12 miliarde lei vechi. Firma Simultan SRL mai furnizează laptele antidot pentru Complexul Energetic Oltenia, de sub autoritatea Ministerului Economiei, ceea ce înseamnă că produsele ajung şi la minerii de la Berbeşti-Alunu. Cel mai important client de stat al Simultan a fost însă anul trecut APIA care a cumpărat prin firma care a sponsorizat PSD făina de grâu împărţită persoanelor defavorizate ca ajutor din partea Uniunii Europene. Valoarea contractului a fost de 642 miliarde de lei vechi. O adevărată avere pentru PSD!
• Am trăit să o vedem şi pe asta: fostul primar din Olăneşti, Viorel Cioteanu, este... executat silit de către actualul edil şef Sorin Vasilache. Se pare că mult prea controversatul Viorel Cioteanu a ajuns la fundul sacului, după ce toate „afacerile” sale au dat chix, iar prin politică a ajuns să fie marginalizat. Ipochimenul Cioteanu a înregistrat în alegerile locale pentru Primăria Olăneşti din 2008 şi 2012 cele mai ruşinoase scoruri din ţară, fapt care l-a adus acum în sapă de lemn. Drept urmare, Primăria Olăneşti a emis actul administrativ fiscal nr. 2082/20 februarie 2014 privind înfiinţarea popririi asupra debitorului Viorel Cioteanu pentru acumularea de datorii la bugetul local.
• Primarul interimar Ion Gigi Matei le aduce o veste bună şoferilor din Râmnic. În şedinţa de consiliu local de zilele trecute, Ion Gigi Matei a promis că nu va pune niciodată pe ordinea de zi (în calitate de iniţiator) propunerea societăţii ETA de majorare a tarifelor de ridicare, blocare şi depozitare a maşinilor parcate ilegal pe domeniul public.
Web Design by DowMedia