Liberalii Eduard Vîrlan şi Bogdan Popescu se bat pentru a candida la primărie

duminică, 6 aprilie 2014

Deputatul Buican a pierdut controlul la municipiu!

Joi,3 aprilie, Biroul Permament teritorial al PNL Vâlcea a validat noul BPT al municipiului Râmnicu Vâlcea. Preşedintele interimar de la organizaţia municipală, senatorul Adrănel Cotescu, a reuşit să-şi impună oamenii. Noul birou are în componenţă 39 de persoane, din care 9 femei, majoritatea nu au mai făcut parte din biroul anterior condus de ex primarul Emilian Frîncu şi mulţi dintre ei sunt consideraţi în partid ca oameni incomozi pentru deputatul Buican. Vicepreşedinţii Petre Duinea, Ioan Florescu, Constantin Monceanu, Mircea Poenaru, Florin Smeoreanu, Anghelescu Pantelică, Liviu Boban, Constantin Lazăr şi Edi Vîrlan alături de senatorul Cotescu şi-au luat angajamentul de a obţine minim 20 la sută la europarlamentarele de luna viitoare. Biroul interimar mai are o sarcină deloc uşoară în cazul în care vor avea loc alegeri în 25 mai şi pentru funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Ei vor trebui să decidă între viceprimarul Eduard Vîrlan şi Bogdan Alex Popescu, fost purtător de cuvânt al fostului prefect Mircea Nadolu. Cei doi sunt cam singuri liberali care vor să îşi încerce puterile într-o luptă electorală în care favoriţi par PSD şi PDL.  Dacă targetul de 20% la europarlamentare pare un obiectiv lesne de ales nu credem că liberali ar putea obţine mai mult de atât şi la bătălia pentru primărie chiar dacă ar avea dreptul să adune voturile pe care fiecare din cei doi le-ar putea obţine separat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Liberalii Eduard Vîrlan şi Bogdan Popescu se bat pentru a candida la primărie”

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe