Șpârle și șopârle, 13.02.2014

joi, 13 februarie 2014

 

• În sfârşit, printre puţinele veşti bune venite din partea Guvernului o putem consemna pe aceea că, până la urmă, se va realiza autostrada Sibiu-Piteşti, cu trecere prin nordul judeţului Vâlcea. Autostrada este extrem de vitală pentru dezvoltarea zonei respective şi va face conexiuni cu drumurile spre obiectivele turistice de pe Valea Oltului şi din Voineasa. Potrivit promisiunilor ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine, Dan Şova, la 1 martie 2014 se lansează licitaţia în vederea realizării studiului de fezabilitate pentru acest tronson de autostradă. Fără acest studiu de fezabilitate nu poate începe construcţia. Termenul pentru realizarea studiului este 24 luni, iar alocarea din partea Comisiei Europene este de 28 milioane euro. După finalizarea studiului de fezabilitate, în şase luni va fi licitaţie pentru construirea autostrăzii, astfel că, de la 1 ianuarie 2017, poate începe efectiv realizarea autostrăzii Piteşti-Sibiu.

• Să ne reamintim că la, sfârşitul anului trecut, în cadrul unui mic conflict cu primarul Râmnicului, Emilian Frâncu, conducerea Socom Moda Sârguinţa a promis solemn că de la 1 februarie 2014 va demara lucrările de renovare a clădirii dintre River Plaza Mall şi Winmarkt Mall din centrul municipiului. Iată că suntem astăzi la mijlocul lunii februarie şi nu există nici un picior de muncitor în zonă şi nici o schelă de construcţii pe imobil....

• Primarul din Orleşti, liberalul Constantin Cîrstina, a fost într-un conflict de interese neverificat în detaliu de ANI, întrucât în urmă cu doi ani a cumpărat diverse produse şi servicii de la firma deţinută chiar de.... soţia lui. Valoarea totală a facturilor plătite de primarul Cîrstina din bugetul local se ridică la suma de peste 10.000 euro, o valoare mare în raport cu dimensiunea bugetului comunei Orleşti!

• Zilele trecute, președintele României, Traian Băsescu, a semnat decretul de numire în funcţia de judecător la instanţa din Horezu a tinerei Mirabela Magda Diaconeasa care a promovat examenul de capacitate la INM organizat în perioada 5 iulie-7 noiembrie 2013.

• În atenția autorităților abilitate! Liderul de sindicat de la Cartel Alfa Vâlcea, Ionel Vâncea, se ocupă cu traficul de influență pe la divese instituții și societăți comerciale de stat. Zilele trecute l-a sunat pe directorul Hidroserv Vâlcea căruia pe un ton imperativ i-a spus că „trebuie“ să-i mărească urgent salariul unei anumite doamne. Bineînțeles că directorul respectiv l-a trimis la plimbare pe sindicalistul de carton Ionel Vâncea.

• Întrebat de ziariștii de la publicația Fanatik dacă există vreo soluție pentru revitalizarea Oltchim, unul dintre brandurile handbalului românesc, noul președinte al Federației de Handbal, Alexandru Dedu, a răspuns: „Categoric! Este pe lista mea și am în plan să reactivăm Oltchimul. Este păcat ca sportul românesc să aibă un asemenea brand și el să nu fie exploatat! Toată lumea ar avea de cîștigat. Nu știm însă momentan cînd Oltchim ar putea reapărea. Acolo este o problemă locală, trebuie găsiți parteneri administrativi și privați.“

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe