“Vocea VâlciiÔÇ£ la un pas de faliment

luni, 2 octombrie 2006

„Vocea Vâlcii“ la un pas de faliment

• Societatea editoare a acestei publicaţii, SC Promeo Media SRL, care aparţine controversatului ziarist Romeo Popescu, a fost amendată de inspectorii în construcţii cu suma de trei miliarde lei vechi

Bisăptămânalul vâlcean  „Vocea Vâlcii „ deşi are opt ani pe piaţă este pe ediţia online aproape de vizibilitate zero, având foarte puţini vizitatori. Aparţinând controversatului fost merceolog Romeo Popescu publicaţia este cunoscută vâlcenilor pentru false scandaluri de presă, spălări publice ale unor infractori, atacuri murdare la limita deontologiei asupra unor politicieni, publicarea frecventă a unor editoriale furate de prin alte ziare şi semnate de redactori, care sunt prea obosiţi să gândească sau care pur şi simplu nu fac aşa ceva. Cu o redacţie subţire şi calitate îndoielnică, patronul Romeo Popescu caracterizat recent de deputatul Emilian Frâncu ca fiind un „ baron al presei vâlcene, ce şi-a strâns o avere de invidiat”  a reuşit să-şi doteze societatea comercială pe care o conduce, Promeo Media SRL, cu fel de fel de bunuri: autoturisme, terenuri în extravilan şi intravilan, să-şi construiască la Dăeşti, la graniţa cu Călimăneştiul un adevărat „ranch”. Despre cum au fost obţinute unele terenuri vom vorbi altădată, nevrând să reamintim acum păcatul unor oameni, care au prejudiciat o comunitate pentru a–l îmbogăţii pe un nesătul. Vom vorbi azi despre sancţionarea recentă a acestei societăţi comerciale.

Promeo Media deţine construcţii ridicate ilegal
În urma unor sesizări primite de la persoane din zonă inspectorii de la Inspecţia de Stat în Construcţii au realizat săptămâna trecută un control în proprietăţile ziaristului Romeo Popescu din Dăeşti, achiziţionate pe firmă probabil pentru recuperarea TVA-ului, creşterea capitalului social şi ale inginerii în care s-au specializat afaceriştii de tranziţie. Evident că proprietatea este folosită exclusiv în interes personal de Romeo că doar nu-şi face ziarul aici, pe coclaurile din Dăeşti. În schimb aici a construit fără autorizaţie de construcţie, fără certificat de urbanism, fără o mulţime de avize necesare construcţiilor ridicate. Aşa cum au constatat cei de la ISC. În procesul verbal de control sunt constatate peste 10 încălcări ale legalităţii dintre care cele mai grave pe care le reţinem sunt construirea peste o aducţiune de apă ( e vorba de aducţiunea de la Bădişor, care alimentează Râmnicul) fără autorizaţie, precum şi construirea în apropierea căii ferate fără avizele speciale şi punând în pericol siguranţa traficului feroviar. După consultarea unor specialişti am dedus că pentru aceste contravenţii trebuiau încheiate procese verbale de amendă în valoare de peste 10 miliarde de lei. Nu înţelegem clemenţa inspectorilor, care s-au rezumat la doar 3 miliarde amendă.
Primarul din Dăeşti, victimă colaterală a lui Romeo Popescu
Cei de la ISC au amendat şi instituţia primarului din Dăeşti cu 50 de milioane lei pentru faptul că administraţia locală nu a vegheat la respectarea legislaţiei în urbanism şi nu a luat măsuri împotriva construirii în mod ilegal pe teritoriul comunei. Ion Dobre, primarul comunei ne-a declarat: „ Vom contesta în instanţă această amendă. În primul rând cred că nu avem vină pentru că aceste construcţii sunt pe extravilan deci în responsabilitatea Consiliului Judeţean, apoi în fişa postului, urbanismul este dat viceprimarului şi în ultimul rând chiar nu am ştiut ce se face pe aceste terenuri.”. Ceea ce nu ne-a spus Ion Dobre este că probabil nu a crezut că un şef de ziar, care se laudă public peste tot că atacă corupţia şi îi demască pe infractori va fi în stare să încalce flagrant legea şi să construiască fără acte legale, probabil pentru a evita plata unor taxe. Primarul din Dăeşti nu este însă prima victimă colaterală a celor de la „ Vocea Vâlcii“ care recent i-au făcut un mare rău edilului Mircia Gutău prin publicarea unor atacuri de presă asupra procurorilor DNA şi judecătorilor şi a unui interviu suspectat de a fi similar unui autodenunţ.

O sancţiune cu implicaţii multiple

Amenda poate fi contestată în instanţă. Reprezentanţii societăţii comerciale care editează „ Vocea Vâlcii” nu au semnat procesul verbal de amendă dar l-au semnat pe cel de control. La control fiind de faţă reprezentanţi ai firmei, dar şi ai Consiliului Judeţean. Amenda trebuie plătită integral în 15 zile sau contestată în instanţă. În cazul unui proces este posibil diminuarea sumei amenzii, dar şi creşterea ei. La valoarea actuală a sancţiunii fără echivoc plata ei ar însemna falimentarea ziarului. Falimentare care ne-ar afecta indirect şi pe noi. Mai mulţi redactori de la ziarul nostru, câţiva oameni de afaceri şi politicieni sunt în faza de a solicita daune în instanţă de la conducerea  ziarului „ Vocea Vâlcii” şi de la firma editoare. Daune substanţiale pentru prejudiciile de imagine aduse prin publicarea a fel de fel de mizerii, calomnii insulte şi făcături. Am fost ieri în Dăeşti pentru a fotografia aşa zisele construcţii  ilegale şi a solicita părerea lui Romeo Popescu. Acesta ne-a ameninţat, ne-a fugărit şi ne-a înjurat într-un acces de furie. Prin urmare nu am reuşit decât să surprindem de la distanţă una din construcţii, lipită într-adevăr de rambleul căii ferate ( foto). Sperăm ca bugetul „ Vocii Vâlcii” să nu fie secătuit de Inspecţia în Construcţii. Mai lăsaţi ceva şi pentru noi!

Traian GUMINSKI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe