Şpârle şi şoparle

luni, 2 octombrie 2006

Şpârle şi şoparle

 

# Apariţiile pe un cunoscut post de televiziune, specializat în dezvăluiri din zona politico-economică se plătesc, la negru cu sume cuprinse între 3000-5000 de euro. Cunoscutul realizator al acestor atacuri şi spălări publice este de fapt deţinătorul unui autoturism de lux care costă mai mult de 7 miliarde lei. Nu ştim exact cât au plătit nişte vâlceni ce şi-au spălat prietenul la finele săptămânii trecute, e drept că la o oră la care populaţia era mai mult atrasă de seriale şi meciuri..

# Deputatul Emilian Frâncu va fi din nou atacat în aceste zile de mercenarii din presa locală care execută nişte comenzi centrale. Premierul Tăriceanu riscă să rămână fără susţinere parlamentară dacă mai continuă epurările bazate pe dezinformări şi minciuni ale presei şantajiste. Ceea ce de altfel chiar vrea Băsescu.

# Deşi beneficiază de serviciile a patru cunoscuţi avocaţi primarul arestat Mircia Gutău a invocat lipsa de apărare la judecarea cereri de strămutare a procesului său pentru a obţine un nou termen. De fapt apărătorii săi nu s-au prezentat la acest proces pentru a forţa ca desfăşurarea unui nou termen pe fond să se desfăşoare la Vâlcea şi nu în altă localitate. Apropiaţii lui Gutău trag sforile pentru a obţine strămutarea la o instanţă din Ardeal în timp ce procurorii DNA vor ca acesta să aibă loc la o instanţă din sudul ţării.

# Deputatul Dumitru Becşenescu traversează o perioadă mai dificilă din punct de vedere financiar. Sperăm că noile sale măsuri organizatorice îi vor echilibra bugetul firmelor ce-i constituie holdingul creat acum câţiva ani.

 

# Un important personaj enigmatic dintr-un minister este văzut des prin Vâlcea. Pasiunea sa oarbă pentru o economistă din Vâlcea s-ar putea să-i fie fatală. Profesional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe