VESTE ȘOCANTĂ PENTRU PENSIONARI!

luni, 6 ianuarie 2014

În trimestrul II 2012, 3.835 mii persoane în vârstă de 50-69 ani care lucrau sau lucraseră până după împlinirea vârstei de 50 de ani au făcut obiectul anchetei “Tranziţia de la muncă la pensionare”.

După prelucrarea datelor colectate, Institutul Național de Statistică a concluzionat că mai mult de jumătate din aceste persoane (mai precis 51,7%) beneficiau de un tip sau altul de pensie.Vârsta medie la data pensionării, calculată pentru persoanele care au făcut obiectul acestei cercetări statistice, a fost de numai 56,9 ani, mult sub cerința legală din prezent de 64,5 ani pentru bărbați și 59,5 ani pentru femei. Ieșirea le pensie s-a făcut, în medie, mai târziu în cazul bărbaţilor (58,0 ani) decât al femeilor (56,0 ani), precum şi al persoanelor din mediul rural (57,6 ani faţă de 56,3 ani în cazul celor din mediul urban).

Una dintre explicații pentru această stare de fapt este că mai mult de o cincime din pensionari (21,5%) au beneficiat de o formă de pensionare timpurie. În această categorie se includ cei care s-au pensionat anticipat (inclusiv cu plata parţială) şi persoanele care în prezent beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, dar au beneficiat anterior de pensie de invaliditate.

De altfel, ancheta statistică a stabilit că peste 15% dintre pensionari nu au reușit să îndeplinească condițiile legale de vârstă și vechime. Acest fapt duce la diminuarea pensiei medii calculate și comunicate la nivel național. Practic, această pensie medie nu ține cont de faptul că nu toți cei luați în calcul au aceleași drepturi, cuvenite ”după o viață de muncă”.

Surprinzător, deja avem deja un pensionar la fiecare 16 locuitori în grupa de vârstă 50 – 54 ani. Ponderea urcă la unul din trei pentru grupa 55 – 59 ani și la patru din cinci locuitori la grupa de vârstă 60 – 64 de ani, situată sub vârsta legală deja stabilită pentru anul 2014 la bărbați, de 65 de ani, la care urmează se se alinieze până în 2035 și femeile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe