Foşti aleşi locali din Vâlcea, în incompatibilitate

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul a doi aleşi locali din județul Vâlcea, ca urmare a exercitării simultane de funcţii şi calităţi, a anunţat Agenţia printr-un comunicat.

 ANI a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui Grigore Vlăduţ, fost viceprimar al comunei Şirineasa din judeţul Vâlcea s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, simultan cu deţinerea funcţiei de viceprimar al comunei Şirineasa (19 iunie 2008 - 19 iunie 2012), a deţinut şi calitatea de administrator al S.C. Vlăduţ S.R.L. (în perioada 19 iunie 2008 - 07 noiembrie 2008), precum şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Vlăduţ Grigore Persoană Fizică Autorizată (în perioada 01 iulie 2011 - 19 iunie 2012).

ANI a precizat că acesta a încălcat prevederile articolului 87, alineatul (1), literele d), f), g) şi k) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora "Funcţia de primar şi viceprimar […] este incompatibilă cu: funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator [...] ori cenzor [...] la societăţile comerciale [...] la regiile autonome de interes [...] local [...]; […] funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional; […] calitatea de comerciant persoană fizică; […] orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate […]".

Totodată, ANI a stabilit că Maria Dogaru, consilier în cadrul Consiliului Local al comunei Mateeşti din judeţul Vâlcea s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada iunie 2008 - iunie 2012, întrucât a deţinut, simultan, calitatea de consilier local şi funcţia de bibliotecar în cadrul Bibliotecii din comuna Mateeşti.

Aceasta a încălcat prevederile articolului 88, alineatul (1), literele c) şi d) din Legea nr. 161/2003 potrivit cărora "Funcţia de consilier local este incompatibilă cu [...] calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv [...]  funcţia de [...] director [...] la [...] societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă".

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe