• Potrivit unei situaţii de la Ministerul Finanțelor Publice, primăria care deține recordul pentru cea mai mare datorie din România, de 390 miliarde lei vechi, este cea din comuna Nalbant, județul Tulcea. Pe locul trei în topul datoriilor se afla comuna Voineasa din județul Vâlcea cu 342 miliarde de lei vechi către constructorul pârtiei de schi Acomin, în timp ce pe locul şase se află Primăria comunei Şuşani din județul Vâlcea, cu aproape 100 miliarde lei vechi obligaţii către Finanţele Publice şi către diverşi furnizori.
• Absolut penibil gestul făcut de primarul din Băile Govora, Mihai Mateescu, la gala Topului firmelor vâlcene desfăşurată în staţiunea Călimăneşti-Căciulata. Acesta a ridicat premiul comunităţii locale acordat de CCI Vâlcea chiar din mâna unui patron, ajuns între timp parlamentar USL, ştiut fiind faptul că cei doi au avut strânse „relaţii de afaceri” de milioane de euro pe vremea când exista investiţia de reabilitare a infrastructurii turistice din staţiunea Băile Govora!
• Directoarea de resurse umane de la CET Govora, Ioana Liţă, s-a aflat la ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Vâlcea în... incompatibilitate de funcţii, întrucât a votat la trei proiecte de hotărâri care priveau chiar societatea la care unic acţionar este CJ Vâlcea. Cele trei propuneri au fost: majorarea capitalului social al CET Govora; trecerea cu plată a unor bunuri din patrimoniul în domeniul public al judeţului Vâlcea şi în administrarea Consiliului Judeţean Vâlcea; concesionarea unor imobile (terenuri) aparţinând domeniului public al judeţului Vâlcea societăţii CET Govora.
• Un caz grav pe care îl semnalăm pentru procurorii DNA! Se pare că fostul director al Hidroelectrica Vâlcea, Marian Diaconescu, a încheiat în urmă cu doi ani un contract dubios şi abuziv de furnizare energie electrică din rezerva naţională de la Lacul Balindru (comuna Voineasa), creând o pagubă de mai multe milioane de euro în conturile societăţii. Principalul beneficiar al energiei electrice furnizate este... firma Acomin, care a preluat energia pentru funcţionarea pârtiei de schi de la Voineasa (iluminat, telegondolă şi alte echipamente). Vrem ca patronul de la Acomin să ne prezinte public ultima factură de energie electrică, dovada plăţii şi contractul încheiat cu furnizorul de energie electrică pentru că, altfel, este un caz penal de domeniul DNA. Vom aprofunda acest subiect în numerele viitoare ale ziarului!!!
• Ministrul Economiei, Andrei Gerea, a declarat vineri că Olthim se află în situaţia "jenantă" de a se ruga de finanţatori să îi dea un credit de 15 milioane euro pentru redeschiderea unei secţii de producţie, dar, spune acesta, nicio bancă nu vrea să împrumute combinatul. "Oltchim caută cu disperare finanţare, pentru deschiderea unei secţii care l-ar aduce pe break-even (egalizarea cheltuielilor cu veniturile, n.r.), dar nimeni nu vrea să îi dea. Toţi vor să finanţeze numai companii cu profituri grase şi cifre de afaceri de milioane. Dar, iertaţi-mă, acele companii nu au nevoie de finanţare", a afirmat Gerea într-o conferinţă.
Web Design by DowMedia