Fiul președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a bătut un adolescent

joi, 28 noiembrie 2013

Fostul fotbalist Ion Sburlea susţine că mai mulţi adolescenţi, printre care şi fiul preşedintelui Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, i-ar fi agresat fiul, la rândul său, Zgonea calificând scandalul drept «fabricat» şi făcând publică o discuţie din care rezultă că băiatul său a fost cel ameninţat.

Sburlea a depus, luni seară, o plângere penală împotriva mai multor tineri care l-ar fi agresat pe fiul său, pe fondul unui conflict.

Potrivit fostului jucător care activat la echipe printre care Steaua, "U" Craiova şi FC Naţional, în urmă cu câteva zile, un fost coleg al fiului său, "George", ar fi fost agresat de fiul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

În acest context, explică Ion Sburlea, fiul său a discutat cu fiul lui Zgonea pe reţeaua de socializare Facebook în legătură cu acest incident, iar cei doi ar fi stabilit să se întâlnească în zona gurii de metrou de la una dintre intrările în Parcul Izvor din Bucureşti.

Ion Sburlea susţine că fiul său a fost de bună credinţă şi a mers la întâlnirea respectivă însoţit de un cunoscut. La locul de întâlnire, el ar fi fost aşteptat de fiul lui Valeriu Zgonea, care era însoţit de alţi opt-nouă elevi. Ulterior, susţine Ion Sburlea, la îndemnul fiului lui Zgonea, băiatul său a fost agresat de cei care îl însoţiseră pe acesta.
Ion Sburlea afirmă şi că, spre finalul altercaţiei, fiul lui Zgonea, care până atunci nu îl lovise pe fiul fostului fobalist, ar fi încercat să-l strângă de gât.

Fostul fotbalist relatează că, după agresiunile din zona Parcului Izvor, a fost cu fiul său la spital şi la Institutul Naţional de Medicină Legală, unde s-a constatat că acesta a suferit "contuzie oculară forte, echimoză palpebrală, hematom periorbital zigomatic şi hemoragie conjunctivală precum şi posibilă fractură de piramidă nazală".

Cazul se află în lucru la Secţia 17 de Poliţie. Avocatul lui Ion Sburlea, Paul Mincu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că plângerea a fost depusă la Poliţie, în seara zilei de luni, de către clientul său, în sesizare fiind menţionate numele fiului lui Valeriu Zgonea, dar şi ale altor tineri recunoscuţi de băiatul lui Sburlea.

Surse din Poliţia Capitalei au confirmat, pentru MEDIAFAX, existenţa unei plângeri, însă au refuzat să ofere detalii, invocând faptul că ancheta este în curs şi este secretă la acest moment. Aceleaşi surse susţin că în plângere figurează "autori necunoscuţi".
Majoritatea celor reclamaţi că l-ar fi agresat pe fiul lui Sburlea sunt elevi ai Liceului "Miguel de Cervantes" din Capitală, susţine Ion Sburlea, care precizează că a purtat discuţii cu directoarea unităţii de învăţământ.
Potrivit lui Ion Sburlea, după incidente, directoarea liceului a discutat la telefon cu Valeriu Zgonea, care ar fi spus că fiul său nu ar avea nicio implicare în agresiunea reclamată.
La rândul său, Valeriu Zgonea neagă că fiul său l-ar fi lovit pe băiatul lui Sburlea şi spune că este vorba despre un scandal fabricat. De asemenea, el spune că un alt adolescent ar fi recunoscut că l-a lovit pe acesta.

"Este regretabil că anumite persoane încearcă astfel de atacuri murdare la adresa mea fabricând un scandal în care să fie implicat băiatul meu în vârstă de 15 ani. Dragoş nu l-a lovit pe acel băiat în incidentul de ieri seară. De altfel, în faţa directoarei liceului lui Dragoş cel care a lovit a recunoscut că a făcut acest lucru. În convorbirea telefonică pe care am avut-o cu tatăl băiatului lovit, convorbire care s-a desfăşurat pe telefonul directoarei liceului, acesta mi-a vorbit vulgar, m-a ameninţat că se ocupă de familia mea şi mi-a spus că se duce la presă", a declarat Zgonea pentru MEDIAFAX.

De altfel, el a făcut publică şi o discuţie pe Facebook între fiul său şi Bogdan Sburlea. Conform discuţiei, Bogdan Sburlea îl întreba pe Dragoş Zgonea: "Atunci de ce te-ai băgat în asta?". Răspunsul lui Dragoş Zgonea este, conform documentului: "Pentru că nu înţeleg de ce mă tot înjuraţi pe mine. (...) M-ai ameninţat şi înjurat fără motiv. Dacă te înjură unul pe Facebook şi nu-l cunoşti, cum reacţionezi?". Bogdan Sburlea ar fi răspuns: "Prietene, eu pe tine tot te prind, poţi să spui ce vrei. Mi s-a pus pata pe tine". "Se vede că esti smardoi", este replica lui Dragoş Zgonea. "Aşa este. Accepţi, mă?", întreabă Sburlea.
Oficiali ai Parchetului Judecătoriei Sectorului 5, sub coordonarea căruia va fi făcută investigaţia în cauză, arată că, până la acest moment, poliţiştii Secţiei 17 nu au adus plângerea la Parchet, pentru obţinerea numărului unic de dosar. Aceiaşi oficiali susţin că Secţia de Poliţie ar fi anunţat însă Parchetul, cu privire la primirea plângerii făcute de Sburlea.
Avocatul Mincu a mai declarat că, la momentul difuzării acestei ştiri, se află la secţia de Poliţie, unde doreşte să depună un bilet de ameninţare găsit de Ion Sburlea în cutia poştală, în dimineaţa zilei de luni, însă poliţiştii i-ar fi comunicat că dosarul s-ar afla la unitatea de parchet, pentru înregistrarea cu număr unic de dosar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe