Reunirea cu Basarabia, la fel de importantă ca și apărarea Transilvaniei

vineri, 18 octombrie 2013

Duminică, 20 octombrie, de la ora 14.00, va avea loc în București cea mai mare manifestație din România pentru reunirea cu Basarabia. Trebuie să înțelegem că reîntregirea țării este la fel de importantă ca și apărarea Transilvaniei de ”protectorii” ei de la Budapesta. Pe de o parte, avem de apărat un teritoriu românesc din interiorul țării, pe de altă parte avem de readus acasă un alt tărâm românesc înstrăinat samavolnic.

Mesajul cu care organizatorii manifestației de duminică, reuniți în Acțiunea 2012, promovează evenimentul mi se pare extrem de semnificativ: ”Unirea face puterea. Un stat mai mare este unul mai puternic. Demnitatea noastră națională trebuie recuperată, iar reîntregirea teritorială ne-ar aduce suflul nou de care avem atâta nevoie”. Îl leg, inevitabil, de presiunile la care este supusă România dinspre vest să cedeze o parte din teritoriul național sub forma incipientă de ”autonomie”, urmată de protectorat și apoi de dezastru. Nu este oare ca întotdeauna în istorie, când suntem atacați și de la vest, și de la est, când toată lumea fie vrea să ne ia ceva, fie nu vrea să ne returneze ce este al nostru? Și această senzație că suntem hărțuiți și dintr-o parte, și din cealaltă, nu este de natura sindromului conspiraționismului, ci este bazat pe fapte reale.

Așa cum avem două mâini, așa trebuie să avem două griji. Cu mâna dreaptă trebuie să apărăm Transilvania de cei care o vor înstrăinată, cu mâna stângă trebuie să aducem Basarabia acasă, la țara-mamă. În dreapta avem de luptat cu extremismul de dreapta al Budapestei și cu nostalgii horthyști, în stânga cu rămășițele comunismului și cu nostalgicii bolșevici. Din nou, România trebuie să-și apere granițele și de-o parte, și de cealaltă, ca de atâtea ori în trecut.

Sper ca manifestația de duminică să dea un imbold puternic dorinței românilor de a fi toți împreună și să fie un pas major înainte spre definitivarea idealului României Unite. Să fie și un fel de răspuns la marșul secuilor din 27 octombrie când ni se va cere să cedăm o parte din România. Nu numai că nu cedăm nimic din teritoriul național, dar chiar vrem să-l reîntregim. Iar unirea, așa cum a dovedit-o sondajul realizat de Adevărul, este cel mai important ideal pentru români. Să dovedim acest lucru din nou, pentru ca cei care vor să ne rupă, și de la dreapta, și de la stânga, să realizeze că nu li se va permite să se atingă de ființa națională.
Veniți la marșul pentru Basarabia. Este un marș pentru România. Este un marș pentru noi toți și pentru urmașii noștri cărora avem datoria să le lăsăm moștenire o Românie Unită, o Românie Întreagă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe