Copii abandonaţi de mame

luni, 28 august 2006

Monştri, nu oameni!

Copii abandonaţi de mame

Tot mai mulţi copii sunt abandonaţi de mame în spitale, la casele de copii sau pur şi simplu pe stradă sau în grija rudelor. Instituţiile implicate în diminuarea acestui fenomen, respectiv Maternitatea Vâlcea, Direcţia pentru protecţia Drepturilor Copilului, Spitalul Judeţean de Urgenţă şi chiar Poliţia trag un semnal de alarmă în acest sens. Dacă la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie din Vâlcea s-a înregistrat un singur caz de abandon în acest an la Direcţia pentru protecţia Drepturilor Copilului Vâlcea sunt depuse din ce în ce mai multe plângeri în acest sens. Conform Mariei Bărăgănescu, la maternitate sunt multe mame care cer un răgaz de câteva zile sau o lună pentru a se decide dacă pot avea grijă sau nu de copiii pe care îi nasc. În cazul în care mamele consideră că nu îşi pot îngriji copiii aceştia ajung automat în grija statului. „Sunt de-a dreptul stupefiată de frecvenţa cu care ne sunt sesizate cazuri de abandon sau violenţe asupra copiilor. În acest sens m-am adresat şefului Inspectoratului de Poliţie, Adrian Cazan şi prim-procurorului Maria Nemoianu, cărora le-am cerut sprijin pentru stoparea fenomenului. La data de 15 septembrie va demara o amplă campanie de informare a opiniei publice cu privire la acest fenomen. La ora actuală căutăm un ONG, pentru ca, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Consiliul copiilor, condus de Cristina Bărăgănescu să demarăm o campanie în şcoli, în prima zi a noului an. Urmează să semnăm şi un protocol de colaborare cu aceste instituţii pentru stoparea fenomenului. Poliţia ne-a promis că vom fi ajutaţi să schimbăm puţin mentalitatea părinţilor bătăuşi şi a celor iresponsabili” – a spus Roxana Radu, directorul Direcţiei pentru protecţia Drepturilor Copilului Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe