Lista politicienilor şi ziariştilor vâlceni turnători la Secu

luni, 21 august 2006

„Ziarul de Vâlcea“ va publica în curând:

Lista politicienilor şi ziariştilor vâlceni turnători la Secu

„Ziarul de Vâlcea“ salută gestul lui Emilian Frâncu, care în calitatea sa de preşedinte al PNL Vâlcea, a trimis Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii o listă cu membrii cei mai importanţi ai organizaţiei pentru ca vâlcenii să afle dacă aceştia au colaborat sau nu cu Securitatea. După cum se ştie, Frâncu este primul politicin vâlcean, care a avut tăria de caracter să recunoască faptul că a colaborat cu structurile fostei Securităţi. Curaj care l-ar putea costa acum chiar eliminarea sa din viaţa politică. Printre numele de pe „lista lui Frâncu“ se află numeroase personalităţi liberale locale, care acum pozează în mari apărători ai principiilor democratice, dar asupra cărora planează suspiciunea că au semnat note informative către Secu. Şi nu dintre cele nevinovate, ci dintr-acelea, care au distrus vieţi, cariere, familii. Ne exprimăm şi noi încrederea că CNSAS va trata cu seriozitate cererea preşedintelui PNL Vâlcea. Aşadar, acest sfârşit de vară pare să încingă la maximum spiritele şi pe scena politică vâlceană. Suntem curioşi dacă şi alţi preşedinţi de partid din Vâlcea vor avea tăria de caracter a lui Emilian Frâncu şi vor alcătui liste în care se vor pune capete de liste, pe care să le trimită apoi la CNSAS, iar răspunsurile să le facă publice. Şi în PSD Vâlcea există foarte multe persoane bănuite că ar fi avut legături cu fosta Securitate. Se aude dom preşedinte Cîlea? De asemenea, nici Nicolae Pătru de la PRM nu este străin de ceea ce înseamnă un angajament de turnător. Oricum, „Ziarul de Vâlcea“ a trimis deja la CNSAS mai multe cereri de documentare privitoare la dosarele anumitor politicieni şi ziarişti vâlceni pentru care am primit deja răspunsuri pozitive. Rezultatele investigaţiilor noastre le vom face în curând publice şi atunci mulţi politicieni de mucava şi aşa-zişi formatori de opinie vor băga capetele în pământ ca struţii… de ruşine.   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe