Cocoşul de Hurez cântă toamna

luni, 21 august 2006

Cocoşul de Hurez cântă toamna

Festivalul tradiţional «Cocoşul de Hurez», care adună în fiecare an pe meleagurile vâlcene zeci de vizitatori din ţară şi din străinătate va avea loc în perioada 1-3 septembrie. Târgul tradiţional al meşterilor populari, care a ajuns la cea de-a XXXVI-a ediţie a fost programat pentru prima oară toamna, în acelaşi timp cu manifestările dedicate sărbătoririi oraşului din cauza carantinei instituite pentru prevenirea gripei aviare. În acest an se sărbătoresc  519 ani de când voievodul Vlad Călugăru a atestat oraşul Horezu. În prezent acesta este unul dintre cele mai puternice centre de tradiţie, cultură şi istorie din ţară. Festivalului “Hora Brâncovenilor” va încununa zilele oraşului Horezu, în satul de vacanţă “Stejari”. La târgul olarilor se vor reuni cei mai cunoscuţi meşteri populari din ţară, reprezentanţi ai principalelor centre de ceramică. Târgul va fi inaugurat sâmbătă, 2 septembrie, iar în aceeaşi seară este programată o recepţie oferită de Primăria oraşului Horezu. Târgul se va termina duminică. Organizatorii au trimis 1500 de invitaţii în întreaga ţară, dar şi în străinătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe