Nu pot fi număraţi pentru că nu există în acte:
Ţiganii nu vor să îşi facă acte de identitate
Autorităţile din judeţul Vâlcea nu ştiu cu exactitate care este numărul rromilor din judeţ, deoarece mulţi dintre aceştia pur şi simplu nu există. Pe lângă faptul că se mută dintr-un judeţ în altul ţiganii preferă de multe ori să nu îşi facă acte de identitate pentru a nu putea fi găsiţi prea uşor de poliţie. Alţii le fac pierdute pe cele pe care le au deja pentru a-şi schimba numele, asta dacă au interdicţie de a părăsi ţara. Aproape toate eforturile făcute până acum de autorităţile din judeţ pentru a înregistra rromii la Evidenţa Populaţiei au fost zadarnice. Deşi în acest fel rromii şi copii lor nu beneficiază în nici un fel de asistenţă medicală de specialitate sau de alte facilităţi de la stat aceste avantaje nu i-au convins până acum să intre în legalitate. Peste 1000 de rromi care locuiesc doar într-un singur cartier de la periferia Vâlcii, Colonia Nuci nu au acte de identitate.
Rromi „înmatriculaţi” la domiciliu
Ultima soluţie a autorităţilor a fost să se deplaseze personal la locul unde stau rromii şi să le facă actele de identitate pe loc. Acţiunea, organizată de Compartimentul Poliţiei de Proximitate şi Compartimentul de Siguranţă Publică, din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, împreună cu Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidenţa Persoanelor al judeţului Vâlcea şi Biroul Public Comunitar Local pentru Evidenţa Persoanelor Vâlcea, cu sprijinul Prefecturii a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. Poliţiştii şi-au stabilit ca punct de amplasare al tehnicii de preluare imagini şi verificare a documentelor la Şcoala Generală numărul 8 din cartier, într-o sală de curs. 60 de persoane au fost de acord să-şi facă acte de identitate, fie certificate de naştere, fie acte de identitate. Mulţi nu avuseseră niciodată buletin, iar alţii aveau termenul de valabilitate expirat sau îşi schimbaseră domiciliul. „15 solicitanţi au prezentat toate documentele prevăzute în ordinele de linie la evidenţă a persoanelor. Acestea au fost fotografiate, urmând să primească actele de identitate, iar celelalte persoane au fost îndrumate să se prezinte cu actele necesare la sediul Biroului de Evidenţă a Populaţiei. Acţiunile de acest gen vor continua, atât în acest cartier cât şi în alte zone din municipiu sau din judeţ.” – a precizat subcomisarul Marcel Sărdaru, de la Poliţia Vâlcea.
Mii de rromi fără acte la Vâlcea
Situaţia de la Colonia Nuci nu este unică în judeţ, sute sau chiar mii de romi din coloniile Romanii de Sus, Valea lui Stan şi Laloşu aflându-se în aceeaşi situaţie. Conform evidenţelor Serviciului de Evidenţă a Populaţiei peste 1.000 de copii au împlinit 14 ani şi nu au cărţi de identitate. „Aproximativ 1.200 de oameni nu au acte, respectiv certificate de naştere şi cărţi de identitate. Neavând documente aceste persoane nu beneficiază de ajutoare de la stat, de îngrijiri medicale, nu primesc absolut nimic. Printre ei mulţi nici nu au domiciliul oficial în zonă. Este şi interesul nostru ca aceşti oameni să aibă acte, deoarece în cazul în care comit diferite infracţiuni îi putem identifica” - a spus subcomisarul Marcel Sărdaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene. Subcomisarul Ilie Ciontu, şeful Serviciului de Evidenţă a Populaţiei spune că a vizitat foarte multe zone din judeţ în care trăiesc comunităţi de rromi, începând cu Colonia Nuci şi terminând cu Laloşu, peste tot fiind aceeaşi situaţie, a lipsei actelor de identitate. „În urma unei monitorizări am constatat că în judeţul Vâlcea avem peste o mie de copii care au împlinit 14 ani şi nu au buletine de identitate. Cei care nu vor intra în legalitate până la sfârşitul acestui an vor fi aspru sancţionaţi pentru nerespectarea legislaţiei.” – spune subcomisarul Ilie Ciontu. Marcel Stoica, preşedintele Partidei Romilor susţine că mulţi dintre etnicii care trăiesc în Colonia Nuci nu au acte deoarece sunt neştiutori de carte. „Avem aici romi gabori, unguri, căldărari, rudari, inelari. Ei nu au acte pentru că sunt neştiutori de carte, dar trebuie să respecte legea aşa cum cere Uniunea Europeană.” - a declarat reprezentantul romilor.
Rromi de peste 50 de ani fără identitate
În perioada următoare acţiuni asemănătoare se vor realiza la Laloşu, iar apoi la Valea lui Stan, Valea Cheii şi Râureni-Stolniceni. „Noi vom face campanii de acest gen şi de acum înainte, dar responsabilitatea îndrumării familiilor de a-şi înregistra copii la naştere revine părinţilor acestora şi liderilor din colonii. Oamenii trebuie informaţi că termenul legal pentru înregistrarea unui copil nou-născut este de 15 zile, dupa care procedura este foarte greoaie. De asemenea, aceştia trebuie să ştie că au anumite avantaje conferite de lege, dar numai dacă sunt luaţi în evidenţele de stare civilă. Printre acestea se regăsesc solicitarea unei locuinţe, solicitarea angajării într-un loc de muncă, obţinerea unui paşaport pentru a circula în străinătate, etc. Am avut un caz în care un copil a fost născut în tren, între Râmnicu Valcea şi Dej. A venit să-l declare după 19-20 de ani şi vă puteţi imagina ce muncă imensă presupune rezolvarea cazului fără maternitate, medicină legală. Un alt caz am întâlnit la Câineni, când cineva a vrut să ne inducă în eroare, prezentându-ne un alt certificat. Am constatat că nu-şi recunoştea nici măcar părinţii. Mai mult decât atât, în judeţul Vâlcea au fost depistate anii trecuţi persoane de etnie rromă în vârstă de peste 50 de ani care nu aveau acte de identitate.”, a mai spus subcomisarul Ciontu.
Web Design by DowMedia