Al doilea an în al doilea eşalon (seria a II-a), cu al doilea antrenor!
CSM-ul ia avânt de la Turnul Chindiei
partida FCM Târgovişte - CSM Rm. Vâlcea se va disputa sâmbătă, 12 august, de la ora 11,00
La sfârşitul acestei săptămâni, mai exact sâmbătă, 12 august, CSM Rm. Vâlcea începe noul sezon competiţional, având pe banca tehnică un nou cuplu de antrenori. Este vorba de bucureşteanul Costel Pană, aflat la prima sa experienţă ca principal, chiar dacă la o echipă de eşalon secund, şi vâlceanul Dumitru Teleşpan. Vâlcenii joacă în etapa inaugurală a noului campionat, nu la Tg. Jiu, cu Pandurii, cum era prevăzut iniţial, ci la Târgovişte, cu FCM. O săptămână mai târziu, pe 19 august, „municipalii” vor susţine şi primul meci oficial al sezonului pe teren propriu, adversară fiindu-le atunci gruparea ardeleană Apulum Alba Iulia, echipă ce a luat locul în Liga a II-a celor de la FC Oltchim. Referitor la disputa de la Târgovişte, preşedintele clubului, Alin Trandafir, a spus: „Ne dorim un rezultat bun, pentru a porni cu dreptul în acest sezon. Vom avea în faţă un adversar foarte ambiţios, care s-a întărit în această vară cu câţiva jucători de valoare. Poate şi din această cauză, eu zic că echipa FCM Târgovişte de azi e mult mai puternică decât cea din sezonul trecut!”. Echipa probabilă pentru acest meci ar putea fi: Pampea – M. Dumitru, Cumpănaşu, Georgescu, Bier, Cercel – Murineanu, Kalvin, Alin Savu, Robicek – Ciortan.
Rezerve: Rusandu – Bilia, Situwe, Negruţ, Lepădatu, L. Popa, Budeanu.
Web Design by DowMedia