• În contul unor datorii la bugetul de stat,
Fiscul a început executarea silită a patronului de la Onilserv şi liderul PC Vâlcea, Ionel Giuran
Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea, a dat publicităţii anunţul cu privire la organizarea în data de 20 martie 2013, a primei licitaţii pentru vânzarea bunului mobil sechestrat, proprietate a debitorului SC Onilserv SRL (firmă deţinută de preşedintele PC Vâlcea, Ionel Giuran), în Dosarul de executare nr. 360/2013. Astfel, la licitaţie se va vinde un excavator (încărcător frontal), marca Liebherr, an fabricaţie 1995, în stare de funcţionare, preţul de pornire a licitaţiei fiind de circa 75.000 lei (17.000 euro). Bunul mobil mai sus menţionat nu este grevat de sarcini. Acest Ionel Giuran a ajuns aproape de limita falimentului, după ce în urmă cu mai mulţi ani învârtea pe degete câteva sute de mii de euro. În ultimi ani, Ionel Giuran a executat mai multe lucrări de asfaltare la câteva primării din Vâlcea (printre care şi Ioneşti) în valoare de mai multe sute de mii de euro, dar nici până astăzi acesta nu şi-a recuperat toţi banii. Este celebru scandalul de corupţie de care şi-a legat numele fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, de cei doi oameni de afaceri vâlceni, Marian Lepădatu (celălalt asociat din firma Onilserv SRL) şi Ionel Giuran. Firma celor doi are de recuperat de la Primăria Ioneşti aproape 3 milioane de lei, bani pe care Călin Stoia îi dădea asigurări lui Bujorel Bold, bun prieten cu Lepădatu, că îi va recupera din fondul de rezervă al Guvernului, sugerând că are o influenţă ridicată în rândul reprezentanţilor Executivului. Aşadar, prieteni la cataramă, Ion Bujorel Bold i-a cerut lui Călin Stoia să-l ajute pe Lepădatu pentru ca vâlceanul să-şi recupereze suma de bani, din fondul de rezervă al Guvernului, de la Primăria Ioneşti.
Demersul denunţătorului s-a realizat în numele reprezentanţilor Onilserv SRL, care erau interesaţi în decontarea unor lucrări de reabilitare a unor drumuri comunale efectuate în perioada 2008-2009. Călin Stoia i-a comunicat denunţătorului că va interveni doar dacă persoanele care urmau să facă demersuri pe lângă funcţionarii publici în cauză vor primi 100.000 de euro, adică 10% din valoarea totală a sumei solicitate. Cu toate acestea, Primăria comunei Ioneşti nu a primit în anii 2010 şi 2011 sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. “Mărinimia” lui Ionel Giuran nu a avut margini, astfel că în luna mai 2008 l-a cooptat în firmă pe Vasile Marian Lepădatu. Potrivit unui act adiţional publicat în Monitorul Oficial partea a IV-a nr. 2480 din 6 mai 2008, Ionel Giuran, în calitate de asociat unic al Onilserv SRL la acea dată, a hotărât următoarele: se majorează capitalul social, de la 500 lei la 120.500 lei, cu suma de 120.000 lei, aport în numerar, prin compensarea creanţei pe care asociatul unic Ionel Giuran o are faţă de Onilserv SRL; se cooptează în societate, ca asociat şi administrator, Vasile Marian Lepădatu, din Călimăneşti (administratorii societăţii Ionel Giuran şi Vasile Lepădatu pot lucra atât împreună cât şi separat, durata mandatului administratorilor fiind nelimitată); Ionel Giuran cesionează 6.025 părţi sociale a câte 10 lei fiecare, împreună valorând 60.250 lei, reprezentând 50% din capitalul social, lui Vasile Marian Lepădatu; societatea va funcţiona cu asociaţii Ionel Giuran şi Vasile Lepădatu; capitalul social în valoare de 120.500 lei, este împărţit în 12.050 părţi sociale a câte 10 lei fiecare, distribuite în mod egal între cei doi asociaţi.
(Nicu Trandafir)
Web Design by DowMedia