CET Govora sistează DEFINITIV energia electrică furnizată Oltchimului

miercuri, 13 februarie 2013

• Începând cu 15 februarie

CET Govora sistează DEFINITIV energia electrică furnizată Oltchimului

Joi, 14 februarie 2013, Consiliul Judeţean Vâlcea este convocat în şedinţă extraordinară pentru a decide abrogarea hotărârilor cu privire la furnizarea de energie electrică de la CET Govora către Oltchim, ceea ce înseamnă că începând cu data de 15 februarie se sistează definitiv livrarea de energie la combinatul chimic. Reamintim că la finele anului trecut, tot Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat continuarea furnizării energiei electrice de către CET Govora către Oltchim până la data de 31 martie 2013, în condiţiile prevăzute de Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 61/16 noiembrie 2012 şi în baza minutei încheiate la data de 27 decembrie 2012 la sediul Ministerului Economiei. La data de 31 ianuarie 2013, Oltchim are o datorie totală faţă de CET Govora în valoare de 158,8 milioane lei, din care: 91,1 milioane lei pentru energia termică livrată; 38,3 milioane lei pentru energia electrică livrată; 27,4 milioane lei penalităţi de întârziere la plată. Până la 31 ianuarie 2013, Oltchim a achitat către CET Govora doar 4,37 milioane lei, reprezentând doar 14,6% din valoarea totală a datoriei pentru energia electrică livrată în perioada 15 septembrie - 31 decembrie 2012. La rândul ei, CET Govora înregistrează la 31 ianuarie 2013 o datorie totată faţă de Complexul Energetic Oltenia în valoare de 110,87 milioane lei, din care: 97,53 milioane lei pentru cărbunele livrat; 13,34 milioane lei pentru energia electrică livrată. Datoria înregistrată de CET Govora către Complexul Energetic Oltenia a generat semnarea contractului pentru livrarea cărbunelui pentru anul 2013 în condiţii potrivnice şi incerte pentru CET Govora.

La finele lunii ianuarie, CET Govora a solicitat Complexului Energetic Oltenia blocarea datoriei istorice înregistrată la 31 ianuarie 2013 pentru energia electrică şi cărbunele livrate pentru o perioadă de minim 6 luni, sau până la aprobarea programului de reorganizare a Oltchim, atunci când Complexul Energetic Oltenia condiţiona semnarea contractului pentru livrarea cărbunelui pentru anul 2013 de acceptarea clauzei privind garantarea plăţii cărbunelui livrat printr-o scrisoare de garanţie bancară în valoare de 15 milioane lei, depusă cu trei zile înainte de începerea livrărilor pentru luna următoare. “Această situaţie însă am rezolvat-o deplasându-mă personal la Complexul Energetic Oltenia, împreună cu conducerea CET Govora şi reuşind să încheiem contractul pentru livrarea cărbunelui în condiţii mult mai avantajoase pentru noi şl fără nici o garantare a plăţii cărbunelui livrat. Neîncasarea de către CET Govora a contravalorii energiei electrice şi termice livrate către Oltchim şi nerealizarea cesiunii creanţelor existente la 31 decembrie 2012 (prin nesemnarea de către Complexul Energetic Oltenia a contractului de cesiune către acesta, a creanţei de 130,4 milioane de lei pe care CET Govora o are de încasat de la Oltchim) a condus, pe de o parte, la diminuarea capacităţii de plată a CET Govora şi, pe de altă parte, la înregistrarea în contabilitatea CET Govora a unui provizion de depreciere în valoare de 114,5 milioane tei, împiedicându-i în acelaşi timp accesul la orice formă de finanţare bancară si la fondurile europene”, susţine Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Există riscul ca CET Govora să intre în incapacitate de plată

În data de 31 ianuarie 2013, Consiliul de Administraţie al CET Govora a aprobat următoarele decizii: limitarea furnizării energiei electrice către Oltchim la cota de avarie (4 MWh) începând cu data de 1 februarie 2013; sistarea, în totalitate, începând cu data de 15 februarie 2013 a furnizării de energie electrică către Oltchim. Aşa cum s-a stipulat şi prin Decizia nr. 2/31 ianuarie 2013 a Consiliului de Administraţie al CET Govora, comunicată Consiliului Judeţean Vâlcea la începutul lunii februarie, o continuare a furnizării energiei electrice şi a energiei termice către Oltchim va face ca CET Govora să intre, în cursul lunii februarie 2013, într-o posibilă incapacitate de plată, cu următoarele implicaţii: sistarea livrărilor de cărbune de către Complexul Energetic Oltenia; imposibilitatea asigurării furnizării energiei termice către toate societăţile de pe platforma industrială; sistarea furnizării energiei termice către populaţie si ceilalţi consumatori din Municipiul Râmnicu Vâlcea şi oraşele Călimăneşti si Băile Olăneşti; pierderea a 75 de milioane de euro prin rezilierea contractului de finanţare a proiectului aprobat prin Axa prioritară 3 a POS Mediu, ca urmare a imposibilităţii îndeplinirii obligaţilor contractuale de către beneficiar, din punct de vedere financiar; neimplementarea proiectului aprobat prin Axa prioritară 3 a POS Mediu conduce la neîndeplinirea condiţiilor de protecţie a mediului impuse statului român prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană ceea ce, implicit generează închiderea CET Govora. De fapt, CET Govora este în imposibilitatea de a mai credita în continuare Oltchim deoarece nu dispune de energia electrică produsă în instalaţiile proprii pentru a fi furnizată debitoarei, energia electrică livrată acesteia fiind preluată de la Complexul Energetic Oltenia. De asemenea, CET Govora nu mai poate intra în alte raporturi contractuale prin care să cumpere şi să revândă această energie deoarece ea însăşi este debitoare cu o sumă semnificativă faţă de Complexul Energetic Oltenia, atât pentru cărbunele livrat, cât şi pentru energia electrică cumpărată.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe