Oltchim intră în insolvenţă
Compania Oltchim (OLT) din Râmnicu Vâlcea va intra în insolvenţă, cererea în acest sens urmând să fie transmisă Tribunalului Vâlcea, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Propunerea în acest sens a fost prezentată Guvernului în şedinţa de miercuri. Ministrul Economiei a precizat că, la ora 16.00, Consiliul de Administraţie al companiei se va întruni pentru a adopta o decizie în acest sens.
Compania Oltchim (OLT) va intra în insolvenţă, cererea în acest sens urmând să fie transmisă Tribunalului Vâlcea, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
Cererea de intrare în insolvenţă a Oltchim va fi transmisă Tribunalului Vâlcea.
Surse oficiale au declarat marţi seara, pentru MEDIAFAX, că premierul Victor Ponta a discutat cu oficialii FMI despre situaţia combinatului Oltchim, iar principala variantă luată în calcul este intrarea companiei în insolvenţă ca soluţie ulterioară pentru privatizarea mai uşoară a societăţii, proces care să presupună şi disponibilizări.
Oltchim este a doua mare companie de stat care va apela la Legea insolvenţei. Prima companie de stat care a apelat la această "soluţie" a fost Hidroelectrica, care a intrat în procedura insolvenţei în iunie 2012. Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a anunţat recent că planurile sale în ceea ce priveşte ieşirea Hidroelectrica din insolvenţă este 26 iunie 2013.
Tribunalul Vâlcea urmează să aleagă un administrator judiciar pentru companie în termen de aproximativ o lună de zile. În cărţi, pentru alegerea administratorului judiciar sunt Remus Borza (Euro Insol), Arin Stănescu (RVA Insolvency Specialists) şi Andrei Cioancă (Casa de insolvenţă Transilvania), potrivit unor surse apropiate Ministerului Economiei.
Arin Stănescu, regele falimentelor, ar putea prelua administrarea la Oltchim
Cele mai mari şanse să preia administrarea specială la Oltchim le are Arin Stănescu (RVA Insolvency Specialists). Firma de lichidare judiciară, aparţinând şefului lichidatorilor din România - Arin Stănescu - a fost trimisă în judecată anul trecut pentru săvârşirea a două infracţiuni de bancrută frauduloasă. Dacă magistraţii vor decide că se face vinovată de acuzaţiile aduse, societatea riscă să fie chiar dizolvată.
RVA Insolvency este cel mai important jucător pe piaţa falimentelor, compania gestionând, printre altele, insolvenţa mai multor bănci - Banca Internaţională a Religiilor, Bancoop, sau a altor firme cunoscute, cum ar fi magazinele MIC.ro care îi aparţin lui Dinu Patriciu, sau Flamingo. Faptele pentru care RVA trebuie să răspundă în faţa legii ar fi fost săvârşite, spun procurorii, în momentul în care firma gestiona falimentul societăţii Petromservice, firmă controlată de Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca. Prin acelaşi rechizitoriu, procurorii au dispus trimiterea în judecată a Doinei Otilia Miu, numărul doi în societate după Arin Stănescu,┬á Gheorghe Șupeală -, fost administrator Petromservice, şi Elena Radu de la RVA, cei trei fiind şi ei acuzaţi de bancrută frauduloasă.
Câteva milioane de euro, sifonate ilegal din Petromservice
În esenţă, Milu, Șupeală, Radu şi firma RVA sunt acuzaţi că prin faptele lor au încercat să scoată ilegal din conturile firmei Petromservice în total aproape 7 milioane de euro care urmau să fie plătiţi unei persoane care revendica o creanţă fictivă.┬á Despre Milu procurorii spun că, în calitate de reprezentant al RVA Insolvency SPRL administrator judiciar al societăţii în insolvenţă PSV Company, a hotărât includerea creanţei nedatorate către Ana Bodea în tabelul preliminar al creanţelor asupra debitoarei PSV Company, în frauda celorlalţi creditori. Consecinţa acestei fapte a constituit-o plata către Ana Bodea a unei prime tranşe de 14.044.603,67 ron, la data de 5.09.2011.┬á┬á În ceea ce-l priveşte pe Șupeală, acesta┬á în calitate de administrator special al societăţii în insolvenţă PSV Company, a întocmit lista creditorilor în care la poziţia 1 este consemnată în fals creanţa Anei Bodea. Elena Radu este cea care a avizat lista creditorilor┬á în care la poziţia 1 este consemnată în fals această creanţă. Mai exact, în cadrul procedurii reorganizării judiciare împotriva debitoarei PSV Company (fosta PETROMSERVICE S.A.) deschisă prin încheierea din data de 25.03.2009 a Tribunalului Bucureşti, administratorul judiciar RVA Insolvency Specialists S.P.R.L. a dispus înscrierea în tabelul preliminar a creanţei Anei Bodea în valoare de 6.900.000 euro, ca o creanţă pură şi simplă, deşi aceasta era afectată de o condiţie suspensivă neîndeplinită. Creanţa┬á Anei Bodea a fost înscrisă în lista creanţelor şi înfăţişată în tabelul creditorilor ca o creanţă datorată, deşi suma era nedatorată, iar fapta a fost┬á săvârşită în frauda creditorilor.┬á┬á
Web Design by DowMedia