Un tânăr din Bălceşti a fost prins la volan... beat criţă

miercuri, 9 ianuarie 2013

Un tânăr din Bălceşti a fost prins la volan... beat criţă

În data de 7 ianuarie a.c., poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Măciuca, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit în trafic un autoturism marca Volkswagen, condus de S. Cristinel, de 31 de ani, din oraşul Bălceşti. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul municipal Drăgăşani de unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de S. Cristinel sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. În vederea prevenirii accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice, reamintim conducătorilor auto care sunt efectele alcoolului la volan, aşa cum relevă studiile de specialitate: la 0,1g/l alcool pur în sânge (120 ml bere, 50 ml vin, 15 ml spirtoase) încep deja să apară tulburări de comportament care pot produce probleme în capacitatea de a conduce autovehiculul; la 0,2 g/l alcool pur în sânge ( 240 ml bere, 100 ml vin, 30 ml spirtoase) se instalează dereglarea reflexelor şi întârzierea timpului de frânare; mai mult de 0,8g/l alcool pur în sânge ( 960 ml bere, 400 ml vin, 120 ml spirtoase) scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, se dereglează răspunsul la stimulii optici şi auditivi.

Ionel din judeţul Olt a intrat cu mopedul într-un cap de pod

La data de 8 ianuarie a.c., în jurul orei 15.45, B. Ionel, de 33 ani, din comuna I. Jianu, judeţul Olt, în timp ce conducea un moped din oraşul Bălceşti, s-a dezechilibrat şi a lovit un cap de pod, suferind leziuni la nivelul capului. Bărbatul a fost preluat de ambulanţă şi transportat la Spitalul judeţean de urgenţă Craiova, în vederea acordării de îngrijiri medicale, stabilindu-i-se ca diagnostic TCF stare comatoasă. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Accidente rutiere grave în Drăgăşani, Râmnicu Vâlcea şi Laloşu

La data de 07 ianuarie a.c., în jurul orei 17.10, L. Vasile, de 55 ani, din comuna Popeşti, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia, pe DN 64 - Băbeni, iar la km 97+840m a acroşat cu partea dreaptă faţă pe M.C., în vârstă de 10 ani, din municipiul Drăgăşani, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. Ca urmare a accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea, unde i s-a stabilit diagnosticul prezumtiv de TCC acut minor. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negative.
În aceiaşi zi, în jurul orei 11.40, H. Narcis, de 31 de ani, din comuna Vedea, judeţul Argeş, în timp ce conducea un autoturism BMW, pe DN 67B, iar la km 60 + 800 m, din cauza neatenţiei în conducere a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, acroşând un arbore aflat în afara părţii carosabile pe partea dreaptă. În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a Aurorei G., de 20 de ani, din comuna Laloşu, în calitate de pasageră a locului din dreapta faţă. Victima a fost transportată la Spitalul orăşenesc Horezu, prezentând următoarele leziuni traumatism coloană vertebrală cervico-dorsală, contuzie genunchi drept. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
La data de 08 ianuarie a.c., în jurul orei 07.30, S. Sorin, de 39 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea a condus un autoturism Opel pe DN 64, iar la un moment dat nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi trafic, a lovit balizele de delimitare a sensurilor de mers a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism Renault, condus de N. Alexandru, de 52 ani, din municipiu. În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a lui S. Sorin, diagnosticat cu TCF, contuzie genunchi drept, N. Alexandru, primind diagnosticul de contuzie toracică, W. Josef, de 45 ani, cetăţean polonez, R. Vasile, de 40 ani, diagnostic contuzie toracică, contuzie gambă dreapta şi rănirea gravă a lui S. Amalia, de 38 ani, din Rm. Vâlcea, diagnostic TCC nivel 0 şi luxaţie şold drept. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul negativ li s-a recoltat câte o probă de sânge.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe